Piaţa de motorină se confruntă cu probleme în Asia, odată cu diminuarea cererii chineze

Pieţele de motorină din China şi India, responsabile pentru cea mai mare parte a cererii asiatice, dau semne de încetinire, ceea ce ar putea crea noi probleme pentru preţurile ţiţeiului, transmite Bloomberg.
AGERPRES - J, 05 sept. 2024, 09:58
Piaţa de motorină se confruntă cu probleme în Asia, odată cu diminuarea cererii chineze

În China, cel mai mare importator mondial de petrol, cererea de motorină scade, în timp ce în India, ritmul de creştere a consumului de motorină a încetinit semnificativ. Pe acest fundal, profiturile realizate de rafinăriile din regiune din procesarea ţiţeiului din Orientul Mijllociu în motorină au scăzut cu peste 40% de la începutul anului şi până în prezent.

Evoluţiile de pe piaţa de motorină sunt importante pentru că acest combustibil este un pilon tradiţional al pieţei energetice mondiale, fiind folosit în transporturi, minerit, construcţii şi agricultură.

Potrivit datelor Agenţiei Internaţionale a Energiei, motorina are cea mai mare pondere în rândul produselor rafinate fabricate din ţiţei la nivel mondial. Situaţia slabă de pe piaţa de motorină afectează petrolul, cotaţiile la ţiţeiul Brent atingând, recent, cel mai scăzut nivel de la finele anului 2023, pe fondul îngrijorările referitoare la o superofertă mondială.

Problemele de pe piaţa de motorină din Asia sunt similare cu evoluţiile din Europa, unde cotaţiile futures au atins, săptămâna aceasta, cel mai scăzut nivel de la mijlocul anului trecut. În ultimele zile, un indicator care măsoară profitabilitatea producţiei de motorină în regiune a atins cel mai scăzut nivel din ultimele 15 luni, ceea ce creează probleme pentru companiile de rafinare.

Calculele Bloomberg arată că, în China, consumul de motorină a scăzut cu peste 10% în acest an, ceea ce creează condiţiile pentru primul declin anual din ultimii trei ani. Un motiv pentru această scădere are legătură cu evoluţia ciclică a economiei. Atunci când economia încetineşte scade şi cererea de motorină, dar există şi un element structural. Din ce în ce mai multe camioane folosesc gazele lichefiate, în timp ce în rândul autovehiculelor utilitare. procentul celor care folosesc GPL sau a celor pe baterie a crescut până la 5,2%, respectiv 11,7% în 2024, de la 2,9%, respectiv 0,7% în 2020.

Şi piaţa de motorină din India se confruntă cu probleme. În primele opt luni ale anului, consumul a crescut cu 2,4%, însă este vorba despre o creştere mult mai mică decât cea de 6,7%, înregistrată în perioada similară a anului trecut şi avansul de 10% din 2022.

„Înăsprirea normelor privind emisiile, teama interzicerii vehiculelor pe motorină şi aproape paritatea dintre preţul petrolului şi cel al motorinei, modifică percepţiile consumatorilor”, spune Mudit Nautiyal, analist la firma de consultanţă Wood Mackenzie Ltd. Potrivit acestuia, pe termen lung, cererea de motorină se confruntă cu riscuri de pe urma electrificării.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Ce spune Bolojan la final de PNRR despre ce s-a întâmplat la Sănătate
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat, luni, la inaugurarea noului Centru chirurgical cardiovascular din cadrul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu......
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte luni – date INS
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale, în scădere cu 11,6%, în primele şapte ...
Numărul autorizaţiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidenţiale în primele şapte luni ale anului, respectiv ...
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Părinții au început mai devreme cumpărăturile pentru școală. Una din 10 comenzi e achitată în rate
Pregătirile pentru noul an școlar au început mai devreme, iar ritmul cumpărăturilor crește pe măsură ce se apropie ...
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Poliţia vrea să cumpere 736 de maşini. Câţi bani vrea să dea pe „autovehicule pentru munca operativă”
Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă pe SEAP licitaţie în vederea achiziţionării a până la 736 de autovehicule ...