Piaţa industrială şi logistică din România va ajunge la 4,25 milioane mp în 2019

Companii din Polonia, Cehia, Serbia, din Vestul Europei și chiar din Asia se uită tot mai atente la România când decid să își extindă activitatea în regiunea Europei de Sud-Est. Acestea vizează orașe cu o bună conexiune la infrastructura de mare viteză, respectiv orașe cu deschidere la transportul maritim sau bine conectate la rețeaua feroviară, arată datele companiei de consultanță imobiliară Dunwell,.
Economica.net - mar, 25 iun. 2019, 11:46
Piaţa industrială şi logistică din România va ajunge la 4,25 milioane mp în 2019

În ultimii ani, în România au venit din ce în ce mai mulți investitori din sectorul industrial și logistic, ca urmare a dezvoltării nodurilor de infrastructură, a atragerii de capital străin, a personalului bine pregătit, cât și a oportunităților de expansiune, iar prezența țării noastre la târg confirmă, încă o dată, interesul ridicat.

Compania a fost prezentă la începutul acestei luni la Transport Logistic 2019, cel mai mare târg dedicat sectorului industrial și de logistică din Europa, desfășurat la Munchen, Germania.

„Am avut întâlniri cu mai multe companii specializate în sectorul industrial și logistic și am observat un interes crescut pentru viitoare oportunități de dezvoltare în România. Față de acum doi ani, la ultima ediție a târgului, discuțiile au fost mult mai concrete și cu un interes deosebit pentru anumite zone cheie ale țării. Companii din Polonia, Cehia, Serbia, din Europa de Vest sau din Asia analizează piața locală pentru viitoare investiții și ne așteptăm ca nume noi să intre in România în perioada următoare”, spune Marian Orzu, managing partner Dunwell.

 Calea ferată şi accesul portuar

Calea ferată și accesul portuar fac din România o destinație pentru companiile asiatice care își doresc o prezență la nivel european, iar țara noastră dispune de o bună conexiune către Vest, mai arată specialiștii Dunwell.

Anul acesta, pe piaţa logistică şi industrială va fi dezvoltată o suprafaţă suplimentară de 750.000 mp, dintre care 35% în Bucureşti, iar suprafaţa totală de spaţii de profil la 4,25 milioane mp.

„Am purtat discuții cu mai multe companii din Asia – din India, centrele de business din Hong-Kong sau Shanghai – toate interesate de investiții în România datorită conexiunii facile atât la transportul feroviar, cât și accesului portuar. Constanța ar putea deveni un real pol de business pentru acești investitori în anii următori, investițiile de aici fiind realizate în special de companiile asiatice care țintesc o prezență europeană mai puternică”, susţine Daniel Cautiș, managing partner Dunwell.

Tema principală a evenimentului din Munchen a stat sub semnul mobilității și a dinamicii pe care sectorul industrial îl resimte din plin, Internet of Things, 5G, aplicațiile software și automatizarea proceselor, acestea fiind direcțiile cheie către care piața se îndreaptă.

  

Te-ar mai putea interesa și
Hidroelectrica semnează cu românii de la Enevo construcția parcului fotovoltaic Tudor Vladimirescu din Brăila, de 46 MW
Hidroelectrica semnează cu românii de la Enevo construcția parcului fotovoltaic Tudor Vladimirescu din Brăila, de 46 MW
Hidroelectrica a semnat astăzi, 25 mai 2026, contractul pentru realizarea la cheie a Centralei Electrice Fotovoltaice Tudor Vladimirescu, județul Brăila, un proiect emblematic pentru strategia de......
Gazele naturale s-au ieftinit în Europa după ce SUA au anunţat progrese către un acord cu Iranul
Gazele naturale s-au ieftinit în Europa după ce SUA au anunţat progrese către un acord cu Iranul
Preţurile de referinţă la gaze naturale în Europa au scăzut luni pe fondul semnalelor că SUA şi Iranul sunt aproape ...
VIDEO Autostrada Moldovei A7: La sfârșitul lunii august se va deschide circulația de la Adjud la Bacău – șeful CNAIR
VIDEO Autostrada Moldovei A7: La sfârșitul lunii august se va deschide circulația de la Adjud la Bacău – șeful ...
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis ...
Diana Buzoianu: În acest moment au loc cele mai mari controale la Sinteşti şi în localităţile din zonă din ultimii ani
Diana Buzoianu: În acest moment au loc cele mai mari controale la Sinteşti şi în localităţile din zonă din ultimii ani
Plângerile penale bazate pe constatările făcute la controalele ce au loc, în aceste momente, la Sinteşti, vor fi însoţite ...