PIB-ul României ar putea creşte cu 3,1% în 2015, dacă revenirea zonei euro îşi păstrează coordonatele – EY

Perspectiva de creştere a PIB-ului României este de 3,1% în 2015 şi de 3,2% în 2016, dacă revenirea zonei euro se păstrează pe aceleaşi coordonate, conform ediţiei din iunie 2015 a barometrului EY Eurozone Forecast (EEF).
Economica.net - lun, 22 iun. 2015, 09:10
PIB-ul României ar putea creşte cu 3,1% în 2015, dacă revenirea zonei euro îşi păstrează coordonatele - EY

‘Performanţa economică a României în primul trimestru al acestui an a fost peste aşteptări, marcând o creştere economică de 4,2%. Deşi este puţin probabil ca acest ritm să fie susţinut pe parcursul întregului an, perspectivele pentru 2015 rămân destul de optimiste. Dacă revenirea zonei euro se păstrează pe aceleaşi coordonate, perspectiva de creştere a PIB-ului României este de 3,1% în 2015 şi de 3,2% în 2016, cu posibilitatea de a depăşi aceste niveluri după 2017’, se arată în barometrul citat.

Potrivit documentului, consumul intern a crescut la nivel real cu un ritm care nu a mai fost atins din 2008 încoace, înregistrând o creştere trimestrială de 2,6% în ultimul trimestru al anului 2014, scrie Agerpres.

‘Consumul este în acest moment principalul vector de creştere în România, după o lungă perioadă de stagnare ce a urmat crizei globale – perioadă în care consumul domestic a scăzut în România cu aproximativ 10%. Tendinţa clar ascendentă ilustrează încrederea mai mare a populaţiei în economie şi creşterea nivelurilor reale ale salariilor. Ne aşteptăm de asemenea ca investiţiile să crească la rândul lor, deşi dimensiunea evoluţiei pozitive va depinde puternic de perspectiva zonei euro’, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România.

Conform EY Eurozone Forecast, startul pozitiv al Zonei Euro în 2015 – cu o creştere de 0,4% a PIB-ul în primul trimestru, mai mare decât a SUA sau a Marii Britanii – indică faptul că, în general, consumatorii răspund la ieftinirea preţurilor la energie.

‘Barometrul prevede că revenirea economică va deveni mai extinsă, predicţia de creştere fiind de 1,6% pentru 2015 şi de 1,9% pentru 2016. Companiile se pregătesc de investiţii, datele din ultimele luni legate de mediul de afaceri şi de creditare fiind din ce în ce mai pozitive. EEF prevede că investiţiile totale vor creşte cu 1,1% în 2015, înainte de a se accelera la aproape 3% în 2016-2017, după care se vor stabiliza, la un nivel de 2,5% în 2018-2019. Asemenea rate de creştere ale investiţiilor sunt foarte apropiate de cele de dinainte de criză’, se mai arată în barometru.

Pe de altă parte, gospodăriile vor începe să simtă, în cea de-a doua jumătate a anului 2015, creşterea cu 5% a facturilor la energie în conformitate cu evoluţia din 2016 a preţului mondial la petrol, fapt care va mai tempera creşterea cheltuielilor de consum.

‘Cu toate astea, date fiind perspectivele mai bune ale pieţei muncii, EEF se aşteaptă la creşterea cu 1,7% a cheltuielilor de consum în 2015 şi cu 1,6% în 2016, rate semnificativ mai mari decât cea de 1% din 2014 şi cu mult peste media ultimilor ani. În unele ţări, cum ar fi Germania, această creştere este alimentată de creşterile salariale pe o piaţă care cunoaşte limitări. În alte ţări, cum este Italia, consumatorii îşi cheltuie banii economisiţi din folosirea energiei eoliene pe bunuri de folosinţă îndelungată cum sunt maşinile şi aparatele electrocasnice, încurajaţi fiind de stabilizarea pieţelor muncii’, se precizează în document.

În ceea ce îi priveşte pe exportatori, aceştia vor continua să beneficieze de pe urma revenirii altor economii avansate precum cea britanică şi cea americană.

‘EEF se aşteaptă ca exporturile zonei euro să crească cu 3,7% în 2015, în vreme ce importurile vor rămâne semnificative, în ciuda faptului că devin mai scumpe. În orice caz, din pricină că unele economii emergente – mai ales China – s-au orientat către o scădere controlată în anii care vin, cererea de bunuri europene ar putea cunoaşte creşteri modeste, creşterile de exporturi temperându-se de la vârful de 4,2% în 2016 la nivele de 4,1% în 2017 şi 3,6% în 2018 şi 2019’, susţine barometrul.

Conform barometrului EY, posibilitatea ieşirii Greciei din zona euro continuă să arunce o umbră asupra pieţelor financiare.

‘Lăsând Grecia la o parte, mulţi dintre norii care au umbrit zona euro s-au dispersat în ultimele 6 până la 12 luni, iar economia a răspuns prin creşteri mai rapide şi generare de locuri de muncă. Riscurile rămân valabile, evident, însă finanţările ieftine, moneda europeană slăbită şi sentimentul tot mai puternic de încredere al populaţiei sunt factori care sugerează că investiţiile în afaceri ar putea reîncepe în trimestrele următoare’, a afirmat Tom Rogers, Senior Economic Advisor pentru EEF.

EY Eurozone Forecast se bazează pe modelul Băncii Centrale Europene, folosit în conjuncţie cu modelul economic Oxford Economics Global. Previziunile şi analizele acoperă zona euro ca un întreg, împreună cu rapoarte detaliate şi previziuni pentru fiecare stat membru al zonei euro.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
TAROM anulează zborurile București-Belgrad pentru a treia lună consecutiv. Când s-ar putea relua cursele
Compania națională TAROM amână pentru a treia lună consecutiv zborurile regulate de la București spre Belgrad. Inițial, zborurile au fost suspendate doar pentru luna aprilie. După mai, și......
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 de milioane de euro
Efect de domino în agricultură: Încă trei firme din Grupul Șerban Holding cer insolvența din cauza unui credit de 70 ...
Alte trei firme din cadrul Grup Șerban Holding vor solicita deschiderea procedurii de insolvență, la doar o lună după ...
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Washingtonul retrage 76 de persoane și entități de pe lista sa de sancțiuni
Departamentul american al Trezoreriei a anunţat joi că a retras 76 de persoane şi entităţi de pe lista sa de sancţiuni, ...
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
VIDEO József Váradi, CEO Wizz Air: Nu punem suprataxă pe combustibil și nu schimbăm prețurile la bilete
Wizz Air afirmă că nu se confruntă cu probleme privind aprovizionarea cu combustibil și că nu intenționează să anuleze ...