Pierre Moscovici critică intenţia Marii Britanii de a reduce taxa pe corporaţii

Planul Marii Britanii de a reduce taxa pe corporaţii la mai puţin de 15% nu este o idee bună, a afirmat marţi Pierre Moscovici, comisarul european pentru afaceri economice, exprimându-şi dubiile că această măsură va fi aplicată, transmite Reuters.
Economica.net - mar, 05 iul. 2016, 07:52
Pierre Moscovici critică intenţia Marii Britanii de a reduce taxa pe corporaţii

Luni, ministrul britanic de Finanţe, George Osborne, a anunţat că taxa pe corporaţii ar putea fi redusă la mai puţin de 15%, de la 20% în prezent, într-o încercare de a atenua şocul investitorilor, după ce alegătorii din Marea Britanie au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană (Brexit).

‘Scăderea la 15% nu îmi pare a fi o iniţiativă bună şi ar produce un declin accentuat al încasărilor din taxe, într-un moment în care Marea Britanie se confruntă cu un deficit mult prea ridicat’, a afirmat Moscovici la postul francez de radio Classique. Acesta a avertizat că o astfel de măsură ar echivala cu un dumping fiscal.

‘În acest moment, nu mi se pare a fi un plan bun şi nu cred că George Osborne va merge mai departe cu el. Vom urmări cu atenţie desfăşurarea evenimentelor dar nu suntem excesiv de îngrijoraţi’, a declarat comisarul european pentru afaceri economice.

Ministrul britanic de Finanţe nu a specificat când va fi redusă taxa pe corporaţii sub 15%. Bugetul pe acest an, anunţat în martie, include o reducere a taxei pe corporaţii la 17% până în 2020.

Media taxei pe corporaţii este de aproximativ 25% în statele din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD). Cele 34 de state membre OECD deţin împreună aproximativ 60% din economia mondială, 70% din comerţul mondial şi 20% din populaţia lumii.

Duminică, Reuters a prezentat un mail intern al OECD în care organizaţia apreciază că o nouă reducere a taxei pe corporaţii în Marea Britanie este puţin probabilă dar, dacă va avea loc, ‘va transforma economia ţării într-un fel de paradis fiscal’.

Vineri, George Osborne a afirmat că a abandonat obiectivul de a reveni pe excedent bugetar până în 2020, după ce alegătorii din Marea Britanie au votat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană. Revenirea pe excedent bugetar era cea mai râvnită ţintă a oficialului britanic, pentru îndeplinirea acesteia fiind adoptate măsuri dure de austeritate în ultimii ani.

Totuşi, George Osborne a adăugat că Marea Britanie trebuie să fie ‘realistă privind obţinerea unui excedent bugetar până la sfârşitul deceniului’.

Economia britanică arată ‘semne clare’ de şoc după votul pentru ieşirea ţării din UE, a avertizat Osborne.

‘Trebuie să furnizăm credibilitate fiscală, continuând măsurile dure pentru reducerea deficitului, în timp ce trebuie să fim realişti în privinţa obţinerii unui excedent bugetar până la sfârşitul deceniului. Exact acesta este scopul reglementărilor noastre fiscale’, a continuat acesta.

În 2010, când Osborne a preluat Ministerul de Finanţe, deficitul bugetar depăşea 10% din PIB. De atunci, măsurile de austeritate au dus la reducerea deficitului până sub 4% din PIB în anul financiar care s-a încheiat la 31 martie 2016.

Te-ar mai putea interesa și
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
MAE retrage personalul diplomatic neesențial din Israel
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat vineri că a aprobat repatrierea voluntară a personalului neesenţial din Ambasada României de la Tel Aviv, Consulatul General al României la Haifa......
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Trump spune că SUA ar putea prelua în mod prietenos conducerea Cubei
Preşedintele Donald Trump a afirmat vineri că Statele Unite ar putea opta pentru o "preluare prietenoasă de control asupra ...
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de lei, din care peste 84 de milioane au fost acțiunile BT
Bursa de la București a închis în scădere ședința de tranzacționare de vineri. Rulajul a fost de 222 de milioane de ...
Acţiunile Băncii Transilvania au fost cele mai tranzacţionate în ultima şedinţă bursieră a acestei săptămâni, ...
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Alro raportează o cifră de afaceri de 3,9 miliarde de lei pentru 2025. 82% din aceasta au reprezentat-o exporturile
Grupul Alro a înregistrat o creştere a vânzărilor şi a volumelor de producţie, încheind anul 2025 cu o cifră de afaceri ...