Piețele cripto se redresează pregătindu-se pentru investirea lui Trump. Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, iar noul memecoin $TRUMP șochează piețele

În urma impulsului favorabil pe fondul datelor mai bune decât erau preconizate privind inflația din SUA, piețele cripto au continuat să crească pregătindu-se pentru investirea lui Trump de astăzi, bitcoin stabilind un nou maxim istoric.
Simon Peters - lun, 20 ian. 2025, 16:29
Piețele cripto se redresează pregătindu-se pentru investirea lui Trump. Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, iar noul memecoin $TRUMP șochează piețele

Buzz-ul creat acum pe piețele de cripto a fost însă din cauza lansării $TRUMP, un nou memecoin pe blockchain Solana. Viitorul președinte a șocat piețele vineri printr-un tweet pe contul său oficial pe X care spune că „noul Trump memecoin oficial este aici”.

Acest lucru a provocat o frenezie de cumpărare în rândul investitorilor de criptoactive, făcând din acest memecoin al 15-lea cel mai mare criptoactiv (în ceea ce privește capitalizarea de piață) în mai puțin de 48 de ore, cu un maxim de 15 miliarde de dolari capitalizare de piață.

În consecință, solana a stabilit, de asemenea, un nou maxim istoric de 295 de dolari, pe măsură ce volumul tranzacțiilor pe bursele descentralizate din rețeaua Solana a crescut la niveluri record. Token-urile Solana DEX, cum ar fi raydium, au înregistrat, de asemenea, o creștere a prețurilor.

Odată cu inaugurarea de astăzi a lui Trump, piețele vor urmări acum modul în care acesta își va pune în aplicare politicile „pro-cripto” propuse, precum și modul în care va aborda ratele dobânzilor, după ce a declarat recent că acestea sunt încă „prea ridicate”. Comentariile sau acțiunile de tip “Dove” (în favoarea unei politici monetare mai relaxate) ar putea fi de bun augur pentru prețurile criptoactivelor în viitor.

CRIPTOACTIVE POPULARE PE PLATFORMA ETORO

XRP a câștigat popularitate în rândul utilizatorilor eToro în această săptămână, criptoactivul depășind pragul de 3$ pentru prima dată de la sfârșitul lunii decembrie 2017 și stabilind un nou maxim istoric.

De la câștigarea alegerilor prezidențiale de către Donald Trump la începutul lunii noiembrie, XRP a câștigat peste 550%, investitorii speculând că politicile „pro-cripto” ale lui Trump ar putea favoriza în special criptoactivele și proiectele dezvoltate în SUA sau, în cazul XRP, ar putea duce la un rezultat mai favorabil în procesul său împotriva Comisiei de Valori Mobiliare a SUA (SEC).

Descoperiți mai multe aici: https://www.etoro.com/discover/markets/cryptocurrencies/trending.

 

ȘTIRI CARE NE-AU ATRAS ATENȚIA

Canary Capital depune la SEC înregistrarea S-1 modificată pentru ETF litecoin

Canary Capital Group a depus săptămâna trecută o declarație de înregistrare S-1 modificată pentru un ETF litecoin de tip spot la SEC. Nasdaq a depus, de asemenea, o aplicatie 19b-4 pentru a permite ETF-ului litecoin de tip spot propus să fie tranzacționat pe bursă.
Depunerea ambelor formulare la SEC indică faptul că litecoin va fi următorul criptoactiv care va avea un ETF de tip spot în SUA. În consecință, prețul litecoin a crescut cu 40% săptămâna trecută (față de dolarul american).

Litecoin este adesea denumit „argintul” „aurului” bitcoin și a fost creat pornind de la codul sursă deschis al bitcoin, cu mai multe modificări, cum ar fi un timp mai scurt de generare a blocurilor și creșterea numărului total de monede (84 de milioane).

Aprobarea unui ETF litecoin de tip spot ar permite investitorilor instituționali să se expună la un alt criptoactiv (altul decât bitcoin și ethereum) și să încurajeze mai multe intrări în spațiul cripto.

Simon Peters este analist pentru piața criptoactivelor la platforma de investiții eToro.

Despre eToro

eToro este o platformă socială de tranzacționare și investiții unde poți tranzacționa, poți face schimb de cunoștințe și poți învăța despre investiții. eToro a fost fondată în 2007 cu misiunea de a deschide piețele globale pentru ca toți cei interesați să poată tranzacționa și investi într-un mod simplu și transparent. În prezent, eToro are peste 38 de milioane de utilizatori înregistrați din peste 75 de țări. Credem că schimbul de cunoștințe înseamnă putere și că putem avea mai mult succes împreună. Astfel, am creat o comunitate globală de investitori de succes concepută pentru a vă oferi instrumentele de care aveți nevoie pentru a vă dezvolta cunoștințele și pentru a vă crește veniturile. Pe eToro, puteți tranzacționa o gamă variată de active tradiționale și inovatoare și puteți alege cum să investiți: puteți tranzacționa direct, puteți investi într-un portofoliu sau copia alți investitori.

Atenționare privind exonerarea de răspundere

Această comunicare este doar în scopuri de informare și educație și nu trebuie luată drept sfat pentru investiții sau recomandare personală, ofertă sau solicitare de a cumpăra sau vinde orice instrumente financiare. Acest material a fost pregătit fără a ține cont de vreun obiectiv de investiții anume al destinatarului sau de situația sa financiară și nu a fost pregătit în conformitate cu cerințele legale și de reglementare pentru promovarea cercetărilor independente. Orice referință la performanțele trecute sau viitoare ale unui instrument financiar, indice sau produs de investiții complex nu sunt și nu trebuie considerate a fi un indicator sigur pentru rezultate viitoare.

eToro și Economica.net nu își asumă nicio răspundere că informațiile incluse în acest raport sunt în totalitate corecte și complete. Criptoactivele sunt instrumente volatile care pot fluctua foarte mult într-un interval de timp foarte scurt și, prin urmare, nu sunt potrivite pentru toți investitorii. În afară de tranzacționarea prin CFD, tranzacționarea criptomonedelor este nereglementată și, prin urmare, nu este supravegheată de niciun cadru de reglementare din UE. Capitalul dumneavoastră este în pericol.

 

Te-ar mai putea interesa și
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Sector 5: Platforma online de depunere a cererilor pentru locurile de parcare pe 2026 va fi disponibilă de joi dimineaţa
Platforma parcari.sector5.ro va fi disponibilă, de joi dimineaţa, pentru depunerea solicitărilor pentru locurile de parcare aferente anului 2026, actualizarea datelor personale sau a......
UPDATE 2.  Donald Trump a decis: Intră în Iran!  Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România intră în alertă. Ședință de urgență la Ministerul de Externe: Suntem pregătiți!
UPDATE 2. Donald Trump a decis: Intră în Iran! Avertisment oficial al MAE pentru toți românii! Conflict în Iran. România ...
După ce oficiali SUA au anunțat că retrag oameni din Orientul Mijlociu sugerând că situația din Iran ar putea escalada ...
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit  cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Cifrele care te pun pe gânduri. Românii au trăit cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Ce urmează?
Libra Bank spune că în 2025 am avut cel mai scump decembrie din ultimii 32 de ani. Afirmațiile economiștilor șefi ai ...
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și  verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Restructurare masivă în justiție. Instanțe reorganizate și verificare prin audit independent a repartizării cauzelor
Cea de-a doua reuniune a Comitetului pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul justiției a avut loc la Palatul ...