Piraeus Bank l-a numit pe Stavros Lekkakos în funcţia de director general interimar

Piraeus Bank, al doilea mai mare grup bancar elen, l-a numit în funcţia de director general interimar pe Stavros Lekkakos, după demisia de săptămâna trecută a lui Anthimos Thomopoulos, transmite Reuters.
Economica.net - J, 21 ian. 2016, 13:21
Piraeus Bank l-a numit pe Stavros Lekkakos în funcţia de director general interimar

Piraeus a angajat compania EgonZehnder să găsească candidaţi adecvaţi pentru funcţia de director general.

Profitabilitatea băncilor elene este afectată de restricţiile asupra mişcărilor de capital, introduse în iunie, de creşterea ratei creditelor neperformante şi de noile măsuri de austeritate impuse în schimbul celui de-al treilea pachet de asistenţă financiară pentru Grecia.

Necesarul de capital al primelor patru bănci din Grecia s-a situat la 14,4 miliarde de euro, potrivit scenariului negativ al testelor de stres anunţat recent de Banca Centrală Europeană, o sumă de aproape cinci ori mai mare decât capitalizarea lor de piaţă combinată. Testele de stres derulate de BCE au scos în evidenţă că necesarul cel mai mic de capital se înregistrează la Eurobank, în valoare totală de 2,1 miliarde de euro, urmată de Alpha Bank, care ar avea nevoie de 2,7 miliarde de euro în scenariul negativ. Comparativ, necesarul de capital al National Bank of Greece şi Piraeus Bank este de două ori mai mare, de 4,6 miliarde de euro, respectiv 4,9 miliarde de euro.

Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.

Te-ar mai putea interesa și
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ASF
O veste bună pentru oraşele din România. Piaţa obligaţiunilor municipale are un potenţial ridicat de creştere – ...
Piaţa obligaţiunilor municipale din România are un potenţial ridicat de dezvoltare, în condiţiile în care valoarea obligaţiunilor locale aflate în circulaţie este de aproximativ două......
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Companiile care angajează în Q4: cum își extind spațiile de lucru
Dacă firma ta face angajări în ultimul trimestru al anului, ești într-un grup mai mic decât ai crede. În studiul ManpowerGroup ...
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială a scăzut cu 3,4%, pe serie brută, în primele opt luni din 2026 – date INS
Producţia industrială (serie brută) a scăzut cu 3,4% în primele opt luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară ...
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a acordului
Bugetul multianual al UE – Liderul PPE cere un acord înainte de un an electoral nesigur. Le Pen vrea o amânare a ...
Manfred Weber, liderul formaţiunii paneuropene Partidul Popular European (PPE) de centru-dreapta, a avertizat miercuri că ...