Planurile dezvoltatorului Impact: cartiere rezidențiale cu peste 12.000 de locuințe de 1,4 miliarde de euro, dar și un hotel și centre comerciale până în 2027

Dezvoltatorul Impact Contractor & Developer are în plan construcția de cartiere rezidențiale cu o valoare de piață estimată la peste 1,4 miliarde de euro fără TVA, a anunțat compania la Bursa de la București. Strategia de dezvoltare include și construcția unui hotel și mici centre comerciale.
Andrada Ghira - J, 02 sept. 2021, 11:26
Planurile dezvoltatorului Impact: cartiere rezidențiale cu peste 12.000 de locuințe de 1,4 miliarde de euro, dar și un hotel și centre comerciale până în 2027

Impact Contractor & Developer, companie deținută de omul de facerei Gheorghe Iaciu, are în plan construcția a circa 7.800 de noi locuințe pe terenurile pe care deja le deține, potrivit potrivit strategiei de dezvoltare pentru 2022-2027 consultată de Economica.net. Alte circa 4.500 de locuințe ar putea fi construite pe terenuri pe care dezvoltatorul le-a identificat, dar nu le-a achiziționat încă. 

Dezvoltatorul vizează expansiune în marile orașe precum București, Iași, Constanța, Timișoara, Brașov și Cluj-Napoca, dar și extinderea pe segmentul de birouri, comercial și hoteluri.

Peste 5.500 de locuințe în Ghencea

Cel mai mare proiect al companiei care ar urma să fie demarat anul viitor este cel din Prelungirea Ghencea, acolo unde deține un teren de 26 de hectare și pentru care a obținut recent certificatul de urbanism, despre care Economica.net a relatat aici. 

Proiectul din Ghencea, unumit Greenfiled West (foto), ar urma să aibă la finalizare, în 2031, peste 5.500 de locuințe. Valoarea brută de dezvoltare de 233,6 milioane de euro, iar în primă fază sunt programate 623 de locuințe, cu o valoare brută de dezvoltare de 75 de milioane de euro. Tot aici, în 2026 este planificată construcția unui centru comercial cu o suprafață construită de 7.200 de mp și o valoare burtă de dezvoltare de 18 milioane de euro.

Tot în București, planurile prevăd construcția Luxuria City Center, pe terenul pe care îl deține în Barbu Văcărescu. Proiectul prevede construția a circa 600 de noi apartamente, iar investiția burtă este de 128 de milioane de euro. Lucrările de construcție ar urma să fie demarate în 2023 și finalizate în 2027. Tot aici, compania va dezvolta și un centru comercial cu o suprafață construită de 8.000 de mp, cu o valoare de 26 de milioane de euro.

Un hotel de cinci stele cu o valoare de 40 de milioane de euro mai este în plan pentru dezvoltare tot în Capitală.

Impact a finalizat recent cel de-al doilea proiect rezidențial din București. Luxuria, construit în zona Expoziției în urma unei investiții de circa 70 de milioane de euro, a adus pe piață peste 600 de noi apartamente.

Investitiții în țară

Impact are în dezvoltare proiectul Greenfield Copou Residence, unde vor fi construite 1.061 de apartamente ce vor fi finalizate în 2024, la o valoare de 152 de milioane de euro. Tot aici se va dezvolta anul viitor și Greenfield Plaza Copou, un centru comercial cu o supărafață construită de 2.500 de mp și o valoare de opt milioane de euro.

La Constanța, compania a început anul trecut lucrările la Boreal Plus, unde 359 de unități sunt în construcție, iar alte 332 planificate. Valoarea proiectului este de peste 70 de milioane de euro.

În 2025 este programată construcția proiectului Lotus de la Oradea, cu 277 de apartamente și o valoare de 20 de milioane de euro.

Estimări în creștere ale marjei de profit

Compania estimează pentru 2020 un profit net de 31 de milioane de euro și o marjă de profit de 23%, care va crește treptat până în 2027, când este estimat un profit de 90 de milioane de euro și o marjă de profit de 28%.

Impact Developer & Contractor SA este primul dezvoltator imobiliar privat din România. Compania a fost înfiinţată în 1991, prin subscripţie publică iar din anul 1996 a fost cotată la Bursa Română de Valori Bucureşti. Compania a dezvoltat 17 ansambluri rezidenţiale, peste 450.000 mp construiţi şi aproape 5.000 de unităţi livrate la nivel naţional.

Acționar majoritar al companiei, cu un procent de 59,97% este omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care mai deține și centrul comercial Doraly din Afumați. Adrian Andrici deține 15,92%, alături de alte persoane juridice (12,99%) și fizice (11,11%).

 

Te-ar mai putea interesa și
La doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanță, efectele sunt deja grave și vizibile în turism, susține Asociația Resto Constanța
La doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanță, efectele sunt deja grave și vizibile în turism, ...
Numărul apartamentelor de închiriat autorizate de pe Litoral s-a înjumătăţit în doar un an de la reducerea cu 50% a valorii tichetelor de vacanţă, pentru că o mare parte dintre proprietari......
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 119 milioane de lei
Bursa de la București a închis în creștere ședința de tranzacționare de luni. Rulajul s-a apropiat de 119 milioane ...
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în creştere şedinţa de tranzacţionare de luni, iar rulajul total s-a ridicat ...
Curtea Supremă a SUA îi acordă președintelui dreptul de a demite fără motiv responsabilii agenților independente, dar nu și conducerea Federal Reserve
Curtea Supremă a SUA îi acordă președintelui dreptul de a demite fără motiv responsabilii agenților independente, ...
Curtea Supremă a SUA i-a oferit luni preşedintelui Donald Trump puterea de a demite după bunul plac responsabili din agenţiile ...
FOTO Drum sub Autostrada A1 București – Pitești. Cum va arăta noua legătură rutieră dintre două mari străzi din vestul Capitalei
FOTO Drum sub Autostrada A1 București – Pitești. Cum va arăta noua legătură rutieră dintre două mari străzi ...
Primăria Sectorului 6 anunță luni finalizarea studiului de fezabilitate pentru construirea uneia dintre cele mai importante ...