Platforma cu podea din sticlă securizată din Piatra Șoimului-Rarău, prima de acest fel din România, mai aproape de realizare

Platforma de belvedere de tip skywalk din Piatra Șoimului-Rarău, județul Suceava, e tot mai aproape de realizare. La aproape 10 ani de la prezentarea ideii în spațiul public, Consiliul Județean Suceava consultă piața pentru determinarea valorii estimative a contractului de realizare a platformei, prima de acest fel din România.
Andrada Ghira - mie, 17 ian. 2024, 10:11
Platforma cu podea din sticlă securizată din Piatra Șoimului-Rarău, prima de acest fel din România, mai aproape de realizare

Consiliul Județean Suceava a lansat în platforma de achiziții publice SEAP un anunț de consultare a pieței cu privire la estimarea contractului de proiectare și execuție lucrări la punctul de belvedere de tip skywalk în perimetru Piatra Șoimului-Rarău.

Ideea acestei platforme a fost avansată în 2015, însă de atunci planurile au stagnat. În vara anului trecut, subprefectul PSD Lucian Pătrașcu a propus construirea, unei platforme similare, cu podea de sticlă, în zona Belvedere de pe masivul Tâmpa din Brașov, potrivit Radio România Brașov FM.

Platformă de belvedere în Piatra Șoimului-Rarău

Amplasamentul pe care se va realiza investiția are o suprafață de 48 de mp și se află la altitudinea medie de 1530 de m, în apropierea Pietrelor Doamnei, a cabanei Rarău și a drumului județean DJ 175B.

„Punctul de belvedere va avea o structură metalică compusă dintr-o pasarelă metalică ce se sprijină pe punctele disponibile ale amplasamentului, a cărui pardoseală să fie construită dintr-un grilaj metalic zincat antiderapant care să permită circulația în siguranță.

O platformă de observație ce reprezintă punctul principal al amenajării realizată elipsoidal, cu pardoseală de sticlă ce permite observarea completă a peisajului, cu balustradă din sticlă, dublată o parte realizată din elemente metalice, montată pentru a imita împletitura cuibului se șoim”, se arată în caietul de sarcini.

Platforma belvedere Rarau

 

Construcția va fi dotata cu un totem informativ prevăzut cu panouri cu informații despre zona si despre fauna, flora ce se regăsesc în zonă, cu un telescop și un turnichet pentru acces.

Durata contractului este de 47 de luni de la data semnării de către ambele părți.

Banii pentru acest proiect vor fi asigurați din bugetul județului Suceava, iar valoarea contractului ar putea fi între 260.000 și 320.000 de euro, potrivit datelor din studiul de fezabilitate. Durata estimată de execuție este de nouă luni, din care două luni sunt alocate proiectării, iar șapte pentru construcție.

Scopul investiției este creșterea numărului de vizitatori ai rezervației Rarău-Pietrele Doamnei, sporirea gradului de cunoaștere a zonei.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
SUA – Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice (presă)
Administraţia preşedintelui american Donald Trump va elimina plafoanele de emisii pentru centralele electrice pe cărbune şi gaz, anulând regulile de decarbonizare stabilite în 2024 în timpul......
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la finalizarea de locuințe
Record în imobiliare: București-Ilfov a înregistrat cel mai bun trimestru de primăvară-vară din ultimii zece ani la ...
Aproape 7.000 de noi locuințe au fost finalizate în regiunea București – Ilfov în trimestrul doi al acestui an, în ...
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China interzice deţinerea de drone în Beijing
China - Autorităţile de la Beijing, unde zborurile cu drone erau deja interzise, au anunţat o interdicţie totală a deţinerii ...
Dispare un brand de magazin cu care românii s-au obișnuit de peste 10 ani. Grupul Altex renunță la Brico Depot și investește 50 de milioane de euro în modernizarea și extinderea lanțului de bricolaj
Dispare un brand de magazin cu care românii s-au obișnuit de peste 10 ani. Grupul Altex renunță la Brico Depot și investește ...
Grupul Altex rebranduiește magazinele de bricolaj Brico Depot după preluarea lanțului de la grupul Britanic Kingfisher, ...