Platforma conservatoare Parler nu mai e accesibilă de luni și își caută găzduire după ce Amazon i-a tăiat accesul la serverele sale

Reţeaua de socializare conservatoare Parler, preferată de simpatizanţii preşedintelui Donald Trump, nu mai era luni accesibilă, după ce compania Amazon i-a tăiat accesul la servere întrucât ''a observat recent o creştere persistentă a conţinuturilor violente'', relatează AFP şi DPA, citate de Agerpres.
Economica.net - lun, 11 ian. 2021, 16:12
Platforma conservatoare Parler nu mai e accesibilă de luni și își caută găzduire după ce Amazon i-a tăiat accesul la serverele sale

Anterior şi Apple şi Google au retras de pe platformele lor aplicaţia Parler, invocând ”ameninţări cu violenţe” şi ”activităţi ilegale”, în contextul incidentelor de miercurea trecută, când simpatizanţii lui Trump au pătruns în clădirea Congresului.

Cofondatorul Parler, John Matze, a declarat duminică postului Fox News că repunerea aplicaţiei în funcţiune ar putea dura şi a acuzat marile companii de internet că duc un ”război împotriva libertăţii de exprimare”.

„Toţi partenerii noştri, cei care gestionează textele, mesajele, avocaţii noştri, ne-au lăsat baltă în aceeaşi zi”, s-a plâns acesta. „Vom face tot ce putem pentru a reveni online cât mai repede posibil, dar toţi furnizorii pe care-i contactăm ne spun că nu vor să lucreze cu noi dacă Apple sau Google nu sunt de acord” şi este greu de găsit ”300 până la 500 de servere informatice în 24 de ore”, a explicat acesta.

Oprirea reţelei de socializare Parler îl privează pe preşedintele Donald Trump de încă un canal de comunicare, după ce Twitter i-a închis definitv contul iar  şi Facebook i l-a suspendat pe durată nedeterminată. Singurele sale modalităţi de a se adresa simpatizanţilor săi rămân acum unele posturi TV mai prietenoase, respectiv Fox News, OAN şi Newsmax, reţele sociale mai puţin cunoscute, precum Gab sau MeWe, platforme video ca Rumble şi DLive sau website-uri de ştiri alternative celor din media mainstream, precum American Media Periscope.

Te-ar mai putea interesa și
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
Nicuşor Dan: România, pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări
România este pregătită să îşi asume o parte mai mare din responsabilitatea propriei apărări, sporindu-şi angajamentele şi respectându-le, afirmă preşedintele Nicuşor Dan duminică, pe......
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor consideră că România merge într-o direcţie greşită. Sondaj CURS:
Majoritatea bucureştenilor (73%) consideră că România merge într-o direcţie greşită, arată un sondaj de opinie realizat ...
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
AUR propune modificarea Constituţiei pentru soluţionarea crizelor guvernamentale
Alianţa pentru Unirea Românilor a decis, în cadrul Consiliului Naţional de Conducere reunit în judeţul Mehedinţi, ...
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
De la 1 septembrie fără bilet de trimitere pe hârtie dacă vă faceţi cont în portalul e-sănătatea mea
La 1 septembrie 2026 intră în vigoare utilizarea componentei aferente formularelor medicale din portalul e-sănătatea ...