Ploi însemnate cantitativ, valabil până joi dimineața. Sunt vizate zone din Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o avertizare Cod portocaliu de ploi importante cantitativ, valabilă până joi dimineața în 14 județe, respectiv două coduri galbene de precipitații și vânt, ce vizează zone din Moldova, Transilvania, Oltenia și Muntenia, precum și o informare de vijelii și ploi în cea mai mare parte a țării, scrie Agerpres.
AGERPRES - mar, 27 mai 2025, 10:40
Ploi însemnate cantitativ, valabil până joi dimineața. Sunt vizate zone din Transilvania, Moldova, Oltenia și Muntenia

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 27 mai, ora 10:00 – 29 mai, ora 3:00, în județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Harghita, Covasna, Brașov și în zona montană a județelor Argeș, Dâmbovița, Prahova și Buzău va fi Cod portocaliu de ploi ce vor acumula 50 – 70 l/mp și izolat peste 80 l/mp.

De asemenea, în același interval, va fi în vigoare un Cod galben de ploi însemnate cantitativ în județele Galați, Brăila, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Mureș, Sibiu, în zona de munte a județului Vâlcea și în zona joasă a județelor Prahova și Buzău, unde se vor acumula cantități de apă de 25 – 50 l/mp.

Al doilea Cod galben de vreme rea va fi în vigoare în perioada 27 mai, ora 10:00 – 28 mai, ora 3:00, când vântul va avea intensificări temporare în cea mai mare parte a Moldovei și în vestul și sud-vestul Olteniei, cu viteze de 50 – 60 km/h. În Carpații Meridionali și local în Carpații Orientali vor fi rafale de 70 – 90 km/h, iar la peste 1.800 de metri altitudine se vor depăși 90 – 110 km/h.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 27 mai, ora 10:00 – 29 mai, ora 10:00, o informare meteo ploi torențiale și intensificări ale vântului vizează zone din Moldova, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei, Munteniei și Dobrogei, unde va ploua și se vor acumula local 20 – 30 l/mp, pe arii restrânse de peste 40 – 60 l/mp.

Temporar, vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a țării cu viteze la rafală în general de 40 – 50 km/h, iar în zona montană înaltă de peste 80 – 90 km/h.

Tags:
Te-ar mai putea interesa și
„RO Wallet în România – Portofelul european pentru identitate digitală” va fi lansat oficial pe 14 ianuarie 2027 – guvern
„RO Wallet în România – Portofelul european pentru identitate digitală” va fi lansat oficial pe 14 ianuarie ...
Guvernul a stabilit un calendar necesar dezvoltării şi operaţionalizării portofelului european pentru identitate digitală - RO Wallet, a cărui lansare oficială este prevăzută pentru 14......
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic și 112 MW de baterii al austriecilor de la CCE
Tranzacție mare în regenerabil: Israelienii de la Zephyrus cumpără portofoliul din România de 766 MW de fotovoltaic ...
Compania austriacă specializată în dezvoltarea şi implementarea de proiecte de energie regenerabilă CCE Holding a semnat ...
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI și digitalizarea ajută piețele, dar e nevoie de atenție
Eveniment internațional de elită, la București. Avrămescu, prim-vicepreședinte ASF, la Forumul Finanțe Digitale: AI ...
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a organizat, astăzi, în colaborare cu Institutul de Studii Financiare (ISF), ...
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat la PSD și AUR
AEP: Partidele politice – subvenţii de peste 17,7 milioane de lei în luna noiembrie. Cei mai mulți bani au plecat ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenţii de la bugetul de stat ...