Plumb: Avem depuse proiecte de 39 miliarde euro, din care am contractat aproape 21 miliarde

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, afirmă că la nivelul întregii ţări au fost depuse, în actualul exerciţiu financiar, proiecte pe fonduri europene în valoare de 39 de miliarde de euro, din care au fost deja contractate aproape 21 de miliarde, iar până în prezent nu s-au înregistrat corecţii financiare, pentru că modul de lucru al beneficiarilor s-ar fi îmbunătăţit faţă de exerciţiul financiar 2007-2013.
Economica.net - lun, 18 mart. 2019, 15:31
Plumb: Avem depuse proiecte de 39 miliarde euro, din care am contractat aproape 21 miliarde

Rovana Plumb a fost prezentă la Arad la o întâlnire cu primari, reprezentanţi ai mediului de afaceri şi alţi beneficiari de fonduri europene, în urma căreia a declarat, într-o conferinţă de presă, că în judeţul Arad sunt semnate şi sunt în implementare 991 de contracte cu finanţare europeană, cu o valoare de 11 miliarde de lei.

Ministrul a spus că la nivel naţional au fost deja depuse proiecte pentru fonduri europene în cuantum de 39 de miliarde de euro.

„La nivelul întregii ţări sunt depuse proiecte în valoare de 39 miliarde de euro, din care noi am contractat până în momentul de faţă aproape 21 de miliarde de euro”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul a precizat că din 1 august 2017 şi până în prezent au intrat în România 8,6 miliarde de euro, iar corecţii financiare nu există deocamdată în acest exerciţiu financiar.

„Nu avem nicio corecţie financiară de când a început actuala perioadă de programare, iar asta datorită modului în care beneficiarii lucrează, pentru că s-a învăţat din exerciţiul financiar anterior, şi a modului în care colegii mei din minister vin înaintea beneficiarilor cu sprijin în aşa fel încât să se evite corecţiile financiare. Este de felicitat faptul că beneficiarii de fonduri europene au învăţat lecţia din exerciţiul financiar anterior şi iată că suntem în 2019 şi nu avem corecţii financiare”, a spus Rovana Plumb.

Ministrul nu a putut preciza la ce nivel s-au ridicat corecţiile financiare în exerciţiul bugetar trecut, precizând că va transmite ulterior presei această informaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Eficiența energetică a locuinței începe la golurile din anvelopă
Investițiile în izolația pereților și a acoperișului pot fi compromise de ferestre și uși alese sau montate necorespunzător. Aceste elemente sunt zone de contact între interior și......
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Tamer Sircali devine șeful diviziei militare a Otokar, cea care produce Cobra II pentru armata română
Otokar, principalul exportator de sisteme militare terestre din Turcia și companie a grupului Koç, l-a numit pe Tamer Sircali ...
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Criza de motorină ar putea să se prelungească până în 2027 – AIE
Livrările limitate de motorină ar putea persista până anul viitor, în contextul în care diminuarea semnificativă a ...
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ...