Plumb: Dorim să preluăm modelul Marii Britanii de management al deşeurilor

Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat marţi, în cadrul vizitei la Bucureşti a omologului său britanic, Edward Davey, că doreşte preluarea modelului britanic de management integrat al deşeurilor, precizând ca măsură transformarea deşeurilor menajere în biomasă pentru energie.
Economica.net - mar, 23 iul. 2013, 20:14
Plumb: Dorim să preluăm modelul Marii Britanii de management al deşeurilor

Plumb a precizat că anual, în România, sunt generate cinci milioane de deşeuri menajere, care au potenţialul de a asigura, timp de trei ani, energia necesară pentru 2,5 milioane de gospodării.

Ministrul Mediului a mai arătat că România va beneficia de asistenţă tehnică din partea Marii Britanii, pentru preluarea modelului acesteia de management integrat al deşeurilor.

Declaraţiile au fost făcute marţi, la Muzeul Satului din Capitală, într-o conferinţă de presă organizată cu prilejul vizitei lui Edward Davey, secretarul de stat (echivalentul ministrului) pentru Energie şi Schimbări Climatice din Marea Britanie.

La rândul său, Davey a spus că este foarte bucuros că România a acceptat să facă parte din Grupul pentru Creştere Verde (Green Growth Group), grup informal format din Marea Britanie, Franţa, Germania, Spania, Portugalia, Danemarca, Finlanda şi alte state ai căror responsabili se întrunesc pentru a discuta politici de mediu pentru UE.

Următoarea întâlnire, la care este invitată şi România, va avea loc în octombrie, au precizat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Mediului.

„Putem colabora în domenii ca transformarea deşeurilor în energie, gaze de şist, eficienţă energetică”, a mai spus Davey.

Demnitarul britanic a mai apreciat că România este o ţară frumoasă, precizând că este la prima sa vizită, şi a glumit spunând că singura sa grijă rămâne unde va organiza conferinţa de presă atunci când Rovana Plumb va merge în vizită la Londra.

Te-ar mai putea interesa și
Trump anunţă că va declasifica documente care arată „vulnerabilităţi şocante” în sistemul electoral al SUA şi acuză China de „cel mai mare atac cibernetic din istorie”
Trump anunţă că va declasifica documente care arată „vulnerabilităţi şocante” în sistemul electoral al ...
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a acuzat China de "cel mai mare atac cibernetic asupra datelor electorale din istorie" şi a anunţat joi, într-un discurs ţinut de la Casa Albă, că va......
Cum arată vacanța fără griji promisă de bănci: Nu plătești doar comisionul, ci și taxa de conversie din lei în euro, adică 2% peste taxa standard de retragere de la ATM
Cum arată vacanța fără griji promisă de bănci: Nu plătești doar comisionul, ci și taxa de conversie din lei în ...
Comisioanele de retragere de numerar de la bancomat sunt cuprinse între 1% și 2%, în funcție de banca emitentă a cardului. ...
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
BIPA, lanţ de magazine cu preţuri mici, concurentul dm, se extinde în ţară şi angajează
Grupul REWE, care a intrat în România în 2001 cu lanțul de supermarketuri tip discount Penny, a adus în România şi ...
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto intră pe nișa GPL în România. Concurență pentru Dacia și Renault
Kia Romauto, importatorul mărcii Kia pe piața locală, își diversifică portofoliul comercial printr-o nouă linie de ...