Plumb: Pe exerciţiul financiar 2014 – 2020, România are alocate 150 de milioane euro pentru 3 spitale regionale

Ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, a declarat marţi că România are alocate, pe exerciţiul financiar 2014 - 2020, pentru trei spitale regionale - de la Iaşi, Craiova şi Cluj-Napoca, 150 de milioane de euro, bani care acoperă doar documentaţia tehnică, potrivit Agerpres. 
Economica.net - mar, 02 apr. 2019, 16:18
Plumb: Pe exerciţiul financiar 2014 - 2020, România are alocate 150 de milioane euro pentru 3 spitale regionale

„România are, pe exerciţiul financiar 2014 – 2020, sume alocate din fonduri europene pentru sănătate, după cum urmează: 150 de milioane de euro – pentru cele trei spitale regionale – Iaşi, Craiova şi Cluj -, 346 de milioane de euro pentru tot ceea ce înseamnă analize medicale, tratamente precoce şi instruirea cadrelor medicale şi 365 de milioane de euro – investiţii privind extinderea şi modernizarea atât a unităţilor de primiri urgenţe, cât şi a ambulatoriilor de pe lângă spitalele de urgenţă judeţene şi nu numai. În momentul de faţă, 150 de milioane de euro alocate pentru cele trei spitale regionale acoperă doar documentaţia tehnică, pentru că suma totală necesară a finaliza aceste trei spitale regionale, conform devizelor estimative propuse de Banca Europeană de Investiţii, este de 1,2 miliarde de euro”, a precizat Rovana Plumb, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

Potrivit ministrului, pe partea de asistenţă medicală, tratamente precoce şi instruire pentru cadrele medicale sunt în implementare toate cele 346 de milioane de euro şi mai este nevoie, pentru proiectele depuse, de încă 100 de milioane de euro, iar în investiţiile pentru extinderea şi modernizarea unităţilor de primiri urgenţe şi ambulatorii, în afară de cele 365 de milioane de euro care sunt în implementare, mai sunt proiecte până la un total de 630 de milioane de euro.

În conferinţa de presă, Rovana Plumb a anunţat că, marţi, Comisia Europeană a semnat patru proiecte majore ale României, în valoare totală de 2,3 miliarde de euro.

„România a lucrat pentru aceste patru contracte semnate astăzi, care înseamnă patru proiecte majore, care au fost transmise Comisiei Europene în anul 2018. Cele patru proiecte înseamnă pentru români investiţii în ce priveşte fluidizarea transportului urban, pentru că mă refer atât la Centura Sud, cât şi la linia de metrou M2, care leagă Berceni de Pipera, şi, de asemenea, protecţia şi reabilitarea zonei costiere, care înseamnă lărgirea suprafeţei de plaje a României cu încă 266 de hectare. Practic este faza a doua, în prima fază suprafaţa plajelor s-a mărit cu 66 de hectare. Al patrulea proiect este cel legat de serviciile de utilitate publică privind alimentarea cu apă potabilă şi sistemul de canalizare în judeţul Timiş”, a menţionat ministrul Fondurilor Europene.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Exporturile chineze către Germania au crescut semnificativ în iunie 2026, în timp ce importurile doar au urcat ușor
Valoarea exporturilor Chinei către Germania a continuat să crească semnificativ în iunie, în timp ce importurile din cea mai mare economie europeană au urcat uşor, arată datele publicate......
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit cu oficiali ai Fitch și au discutat despre consolidare fiscală și estimări economice
Întâlnirea de gradul zero din perspectiva ratingului României. Reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au întâlnit ...
Ministerul Finanțelor a anunțat că reprezentanții săi au participat astăzi, 14 iulie 2026, la discuțiile tehnice cu ...
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. O conductă spartă a dus la achitarea celei mai mari plăți
UNSAR: 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi din anul 2025 pentru avariile instalațiilor interioare ale locuințelor. ...
Aproape 50 de familii au fost despăgubite în fiecare zi pentru daune provocate de spargerea conductelor sau de alte avarii ...
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Nicușor Dan: Cifrele parţiale pe primele cinci-şase luni sunt bune în ceea ce priveşte deficitul
Datele preliminare aferente primelor cinci-şase luni ale anului indică o evoluţie favorabilă în ceea ce priveşte deficitul ...