Plumb: România şi-a propus să atragă fonduri europene de 12,5 miliarde de euro până la finele lui 2019

România şi-a propus ca, până la finele acestui an, să atragă fonduri europene în valoare de 12,5 miliarde de euro, însemnând cu 4 miliarde de euro mai mult decât în prezent, a declarat, vineri, ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, într-o întâlnire cu presa.
Economica.net - vin, 01 mart. 2019, 12:23
Plumb: România şi-a propus să atragă fonduri europene de 12,5 miliarde de euro până la finele lui 2019

„Ţinta pentru 2019 este de a ajunge la 12,5 miliarde de euro din fondurile europene structurale şi de investiţii. Aceasta înseamnă investiţii de la capital uman la infrastructura mare, cercetare, inovare, investiţii în infrastructura educaţională, în sănătate, înseamnă investiţii la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale”, a spus Plumb.

Potrivit acesteia, România a atras până acum 8,5 miliarde de euro din actualul program, reprezentând 28% din totalul fondurilor alocate, nivel aproape egal cu cel al mediei UE, de 29%.

„Vreau să mulţumesc beneficiarilor pentru proiectele de calitate pe care le-au depus şi pentru modul cum gestionează implementarea proiectelor, precum şi echipei mele de la MFE”, a adăugat ministrul.

Ţările care au accesat cele mai multe fonduri din totalul alocărilor pentru fiecare în parte sunt Finlanda – 52%, Irlanda – 50%, Austria – 49%. La polul opus sunt Croaţia – 21%, Malta – 22%, Italia – 23% şi Spania – 24%.

Marea Britanie, Danemarca, Belgia şi Polonia se află la egalitate cu România, respectiv au atras 28% din totalul fondurilor alocate.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...