PMB: Taxa hotelieră în 2014 ar putea fi 1 la sută din veniturile din cazare

O taxă hotelieră de 1 la sută din veniturile provenite din cazare ar putea fi aplicată în 2014 în Capitală, potrivit unui proiect de hotărâre al Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), lansat în dezbatere publică.
Economica.net - mie, 09 oct. 2013, 20:23
PMB: Taxa hotelieră în 2014 ar putea fi 1 la sută din veniturile din cazare

În expunerea de motive a documentului, se arată că, în conformitate cu prevederile art. 278 alin.1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, „consiliul local poate institui o taxă pentru şederea într-o unitate de cazare, într-o localitate asupra căreia consiliul local îşi exercită autoritatea”.

„Taxa hotelieră se calculează prin aplicarea cotei stabilite la tarifele de cazare practicate în unităţile de cazare”, iar „taxa hotelieră în cotă de 1 % din valoarea totală a cazăii/tariful de cazare pentru fiecare zi de sejur a turistului se încasează de persoanele juridice prin intermediul cărora se realizează cazarea, odată cu luarea în evidenţă a persoanelor cazate”, potrivit art. 279 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Proiectul PMB se află în dezbatere publică până la data de 22 octombrie, pe site-ul instituţiei, după această dată urmând să fie supus dezbaterii consilierilor municipali într-o şedinţă a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB).

Conform normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal, dacă hotărârea nu este adoptată până la data de 31 mai a anului în curs, atunci taxa hotelieră nu se plăteşte în anul următor.

În ultimii trei ani, nu a fost încasată o taxă hotelieră în Bucureşti, proiectele de hotărâre elaborate anual de PMB în acest sens nefiind adoptate de CGMB.

Primarul general Sorin Oprescu declara, la sfârşitul lunii mai 2011, că în 2010, când taxa hotelieră era de trei procente din veniturile provenite din cazare, municipalitatea a obţinut astfel 400 de milioane de lei.

Cota taxei se stabileşte de consiliul local şi este cuprinsă între 0,5 şi 5 la sută. Din 2006, cota pentru Bucureşti a fost de 3 la sută.

Te-ar mai putea interesa și
România a ajuns  la organismele internaționale pentru a finanța datoria. Am luat jumătate de miliard  de euro de la BID
România a ajuns la organismele internaționale pentru a finanța datoria. Am luat jumătate de miliard de euro de la BID
enatul a adoptat, joi, propunerea legislativă pentru ratificarea acordului de împrumut - primul împrumut pentru politici de dezvoltare în domeniul fiscal şi creştere economică - dintre......
Anunț pentru toți clienții BRD! Noi forme de plăți instant, disponibile direct în aplicația YOU BRD. Cine beneficiază
Anunț pentru toți clienții BRD! Noi forme de plăți instant, disponibile direct în aplicația YOU BRD. Cine beneficiază
BRD Groupe Société Générale extinde funcționalitățile disponibile prin serviciul RoPay în aplicația mobilă YOU ...
La marginea colapsului energetic, România face în sfârșit baterii. ANRE aprobă pe bandă noi capacități de producție și stocare
La marginea colapsului energetic, România face în sfârșit baterii. ANRE aprobă pe bandă noi capacități de producție ...
„În şedinţa Comitetului de Reglementare al ANRE din 4 august au fost aprobate 5 licenţe de exploatare comercială pentru ...
Avertisment pentru românii din Ungaria. Un portal vinde ilegal roviniete cu peste 50% mai scumpe- CNAIR
Avertisment pentru românii din Ungaria. Un portal vinde ilegal roviniete cu peste 50% mai scumpe- CNAIR
Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a identificat în mediul online un portal deţinut ...