PNL va solicita începerea procedurii de revocare a Avocatului Poporului

Preşedintele PNL, Raluca Turcan, a anunţat, joi, că liberalii au decis începerea demersurilor de revocare din funcţie a Avocatului Poporului. 
Economica.net - J, 26 ian. 2017, 13:16
PNL va solicita începerea procedurii de revocare a Avocatului Poporului
„Astăzi am decis să începem demersurile de revocare din funcţie a Avocatului Poporului, Victor Ciorbea. Domnul Victor Ciorbea nu respectă legea care stă la baza funcţionării instituţiei Avocatului Poporului, a politizat această instituţie şi s-a comportat ca un vasal al PSD, un executant umil al intereselor PSD. Menţionez lipsa de reacţie pe ordonanţa privind migraţia primarilor, reacţia exagerată, după câţiva ani, de sancţionare a unei norme care interzice condamnaţilor să facă parte din Guvern. De asemenea, modul public în care Victor Ciorbea răspunde solicitărilor şi aşteptărilor PSD în dispreţ faţă de cetăţenii pe care ar trebui să îi reprezinte în raport cu instituţiile statului”, a spus Turcan. 

Ea a precizat că liberalii vor solicita Birourilor permanente reunite ca subiectul să fie pus pe ordinea de zi a primei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului. 

„Noi vom solicita începerea procedurii de revocare. (…) Paşii concreţi sunt solicitare pentru Birourile permanente reunite de a include pe ordinea de zi a primei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului şi sperăm, cu votul majorităţii parlamentarilor prezenţi, să fie revocat din funcţie domnul Victor Ciorbea”, a adăugat liderul PNL.

Te-ar mai putea interesa și
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters, relatează Agerpres....
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...