Podul de la Agigea va fi închis două-patru ore în trei zile din săptămână, până la sfârşitul anului

Podul de la Agigea va fi închis total, pentru două-patru ore, în trei zile din săptămână, până la sfârşitul anului, iar după finalizarea lucrărilor restricţia de circulaţie pe pod va fi ridicată de la 3,5 tone, cât este în prezent, la 5 tone, a anunţat, luni, prefectul de Constanţa.
Economica.net - lun, 21 oct. 2013, 15:57
Podul de la Agigea va fi închis două-patru ore în trei zile din săptămână, până la sfârşitul anului

Prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola, a anunţat, într-o conferinţă de presă, că în perioada 23-26 octombrie podul va fi închis noaptea, la intervale de 15 minute, iar în 26 octombrie va fi închis total, timp de patru ore.

„Între 23 şi 26 octombrie, timp de trei nopţi, între orele 23.00 şi 04.45, podul va fi închis la intervale de 15 minute. În 26 octombrie, de la ora 9.00 şi până la ora 13.00 podul se închide total pentru a fi dată jos hobana. Se scoate fasciculul afectat şi se se introduce un fascicul nou. Podul va fi închis, între două şi patru ore, în trei zile din săptămâna, iar una din zile va fi în weekend”, a explicat prefectul judeţului Constanţa.

El a precizat că aceste restricţii vor fi până la sfârşitul anului dacă şi condiţiile meteorologice vor permite efectuarea lucrărilor.

Prefectul a mai spus că în cazul unor urgenţe deosebite maşinile de ambulanţă şi cele de pompieri ar putea trece pe pod chiar şi în intervalul în care este închis, dar că atât Serviciul Judeţean de Ambulanţă, cât şi ISU Dobrogea şi-au organizat astfel efectivele încât au personal şi maşini de intervenţie şi la nord, şi la sud de podul de la Agigea.

Eugen Bola a precizat că dacă lucrările de înlocuire a unor fascicule de la hobanele podului vor fi încheiate până la sfârşitul anului, atunci din ianuarie 2014 restricţia pe podul de la Agigea va fi ridicată pentru autovehiculele cu masa mai mare de 3,5 tone, urmând ca restricţia să se aplice autovehiculelor cu masa totală mai mare de 5 tone. El a mai afirmat că nu au existat obiecţii ale primarilor din sudul judeţului referitoare la închiderea podului timp de câteva ore, trei zile pe săptămână.

La Prefectura Constanţa a avut loc, luni, o întâlnire a autorităţilor în care s-a discutat despre situaţia podului de la Agigea.

Începând din 1 octombrie, vehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone nu au voie să traverseze podul de la Agigea, iar pentru a ajunge în Portul Constanţa şoferii folosesc mai multe rute ocolitoare. Măsura a fost luată din cauza lucrărilor de reabilitare efectuate la podul respectiv.

Te-ar mai putea interesa și
România se alătură alianței europene de investiții care își propune să mobilizeze 80 de miliarde de euro pentru întreprinderi tehnologice în curs de extindere
România se alătură alianței europene de investiții care își propune să mobilizeze 80 de miliarde de euro pentru întreprinderi ...
Grupul Băncii Europene de investiții (BEI) anunță că s-a mobilizat împreună cu investitori instituționali majori și administratori de active, cu sprijinul guvernelor din toate cele 27 de......
Acțiunile companiei sud-coreene SK Hynix s-au scumpit cu 14% la listarea lor pe piața din SUA
Acțiunile companiei sud-coreene SK Hynix s-au scumpit cu 14% la listarea lor pe piața din SUA
Titlurile grupului sud-coreean SK Hynix listate vineri pe piaţa Nasdaq (SUA) au urcat în debutul şedinţei cu 14%, după ...
Corina Martin (RESTO Constanța): Estimăm că ne apropiem de 150.000 de turişti pe litoral în acest weekend, cu un grad de ocupare de 90%
Corina Martin (RESTO Constanța): Estimăm că ne apropiem de 150.000 de turişti pe litoral în acest weekend, cu un grad ...
Numărul turiştilor aflaţi în acest weekend pe litoralul românesc este estimat la aproape 150.000, iar gradul de ocupare ...
Comisia Europeană: Raportul anual privind impozitarea arată o schimbare în mixul fiscal, de la consum la capital
Comisia Europeană: Raportul anual privind impozitarea arată o schimbare în mixul fiscal, de la consum la capital
Raportul anual al Comisiei privind impozitarea, publicat vineri, arată că în ultimul deceniu mixul fiscal a trecut treptat ...