Politehnica Timișoara reglementează folosirea AI la examenele de licență. ”Este destul de clar că mulți vor încerca să folosească ChatGPT”

Universitatea Politehnica Timișoara anunță că este printre primele instituții de învățământ public din România care reglementează folosirea aplicațiilor care folosesc inteligența artificială pentru generarea de conținut științific.
Lidia Neagu - lun, 29 mai 2023, 11:18
Politehnica Timișoara reglementează folosirea AI la examenele de licență. ”Este destul de clar că mulți vor încerca să folosească ChatGPT”

”Vorbim despre utilizarea acestei tehnologii atât pentru proiecte în cadrul cursurilor, cât și în cazul publicării unor articole științifice. Este important de precizat faptul că folosirea acestor instrumente se face doar cu respectarea normelor de etică și deontologie din mediul universitar, precum și cu o citare corespunzătoare în cadrul proiectelor și lucrărilor pe care le realizează studenții facultăților din cadrul UPT”.

O regulă esențială pe care fiecare student trebuie să o respecte este faptul că orice conținut generat de programele care folosesc inteligența artificială nu va fi preluat cu titlul de adevăr, enunț sau opinie personală, ci va fi analizat și procesat din perspectiva utilizatorului și a scopului pentru care utilizatorul a ales să se folosească de el. De asemenea, rezultatele obținute în urma utilizării instrumentelor de inteligență artificială vor menționa expres sistemul utilizat, precum și data accesării acestuia. Această regulă se aplică inclusiv în ceea ce privește lucrările de licență, disertație sau teză de doctorat.

„Vara aceasta este prima sesiune pentru examenele de finalizare a studiilor în care studenții au acces la aceste unelte care utilizează inteligență artificială. Este destul de clar că mulți vor încerca să folosească ChatGPT sau alte aplicații asemănătoare pentru a genera conținut, așa că am decis să reglementăm acest aspect. Nu interzicem, este evident, ci doar creăm un set de reguli și norme de aplicare pentru ca studenții să știe modul în care pot folosi aceste unelte, ce e permis și ce nu e permis”, a declarat Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara.

„Atunci când ne-am asumat abordarea acestui subiect în Senatul universității am plecat de la câteva premise: dezvoltarea uneltelor de inteligență artificială va continua pe plan mondial indiferent dacă unii recomandă stoparea acestei activități, problema este extrem de actuală și discutată în mediul academic internațional și există deja anumite universități și asociații profesionale care au reglementat destul de sever acest domeniu. Noi am plecat de la premisa că domeniul este într-o dezvoltare exponențială și am ales să nu introducem încă prevederi în regulamentele noastre, ci să oferim doar o serie de recomandări. Am pornit de la discuții cu colegi din străinătate și de la experiența similară a unor organisme precum EUA – European University Association (care reprezintă peste 800 universități din 48 de țări europene) și IEEE – Institute of Electrical and Electronics Engineers (cea mai largă organizație profesională tehnică pe plan mondial, dedicată dezvoltării tehnologiei în beneficiul umanității)”, a declarat, la rândul său, Radu Vasiu, președintele Senatului Universității Politehnica Timișoara.

Studenții care folosesc text generat de un soft cu inteligență artificială trebuie să se asigure că nu încalcă dispozițiile legale referitoare la drepturile de autor, date și informații confidențiale, precum și date cu caracter personal. O minimă informare poate fi obținută de utilizator prin citirea atentă și analiza termenilor, pe care instrumentul de inteligență artificială îi pune la dispoziție. De asemenea, utilizatorii trebuie să țină cont de faptul că aceste aplicații pot genera și conținut sau informații greșite.

În schimb, cadrele didactice vor lua măsuri suplimentare pentru verificarea și evaluarea studenților. Una dintre măsuri va fi creșterea timpului alocat susținerii orale a lucrărilor elaborate de studenți, pentru a stabili dacă utilizatorul a înțeles conținutul generat de aplicațiile care folosesc inteligența artificială și dacă acesta îl comentează creativ sau critic. În cazul susținerii lucrărilor pentru finalizarea studiilor, declarația de autenticitate pe care candidații o completează va avea și o secțiune privind utilizarea sau nu a instrumentelor de inteligență artificială în procesul de elaborare a lucrării.

„În cazul în care cadrul didactic are suspiciunea că un student a venit cu un text generat prin unelte de inteligență artificială și nu a menționat sau nu și-a asumat acest lucru, el are posibilitatea de a utiliza aplicații care recunosc cu destul de mare precizie textele generate de inteligența artificială. Una dintre ele este Turnitin, care a fost deja testată de colegii noștri și poate fi un instrument foarte bun de identificare”, a declarat Florin Drăgan, rectorul UPT.

Te-ar mai putea interesa și
Fraţii Tate au fost arestaţi la Miami, la solicitarea Regatului Unit
Fraţii Tate au fost arestaţi la Miami, la solicitarea Regatului Unit
Influencerul americano-britanic Andrew Tate, promotor al supremaţiei masculine, şi fratele său Tristan au fost arestaţi sâmbătă la Miami, în SUA, la solicitarea Regatului Unit, care......
SUA bombardează din nou Iranul, după moartea a doi soldaţi americani
SUA bombardează din nou Iranul, după moartea a doi soldaţi americani
SUA au lansat duminică o nouă serie de lovituri aeriene împotriva Iranului, afirmând că intenţionează să "pedepsească" ...
Forţele ruse au bombardat Kievul, a doua zi după atacuri ucrainene mortale asupra Rusiei
Forţele ruse au bombardat Kievul, a doua zi după atacuri ucrainene mortale asupra Rusiei
Forţele ruse au bombardat din nou Kievul în noaptea de sâmbătă spre duminică, ucigând cel puţin o persoană, la o ...
Uniunea Europeană interzice, începând de azi, distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor şi a încălţămintei nevândute
Uniunea Europeană interzice, începând de azi, distrugerea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor şi a încălţămintei ...
Noile norme europene care reglementează gestionarea articolelor de îmbrăcăminte, a accesoriilor vestimentare şi a încălţămintei ...