Polonia a semnat un contract prin care achiziţionează rachete americane de croazieră

Polonia a încheiat un contract în vederea achiziţionării a 40 de rachete americane JASSM din clasa aer-sol pentru bombardiere F-16. Semnarea documentului a avut loc joi, la aeroportul din Poznan, cu participarea ministrului polonez al apărării, vicepremierul Tomasz Siemoniak, informează agenţia de presă TASS.
Economica.net - J, 11 dec. 2014, 16:10
Polonia a semnat un contract prin care achiziţionează rachete americane de croazieră

‘Niciodată în istorie nu am beneficiat de arme atât de moderne’, a declarat Siemoniak, subliniind că, pe fondul conflictului din Ucraina, astfel de arme sunt cu atât mai necesare Poloniei.

Contractul, în valoare de 250 de milioane de dolari, presupune de asemenea livrarea câtorva versiuni de instructaj privind aceste muniţii, modernizarea programului de întreţinere a avioanelor şi sistemelor, instruirea personalului.

Primul lot de rachete va fi livrat în Polonia în 2016. Ministerul Apărării al Poloniei manifestă de asemenea interes pentru un tip de rachetă asemănător, dar cu o rază mai mare de acţiune (până la 1.000 de km) şi care este în curs de elaborare.

Achiziţia de rachete a devenit parte a programului de modernizare tehnică a forţelor armate poloneze elaborat pentru o perioadă de până în 2022 şi adoptat de guvernul de la Varşovia.

Racheta americană de înaltă precizie JASSM este destinată atingerii unor ţinte staţionare sau mobile bine apărate, în orice condiţii meteo şi în orice perioadă a zilei, de la o distanţă situată în afara zonei de acţiune a mijloacelor de apărare antiaeriană ale adversarului. Raza de acţiune a acestei rachete este de 370 de km. Racheta este capabilă să transporte focoase de 450 de kg.

Te-ar mai putea interesa și
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor miniştri
Noul Guvern – Premierul desemnat, Luca Niculescu, depune în Parlament programul de guvernare şi lista viitorilor ...
Premierul desemnat, Luca Niculescu, ar urma să depună joi, la Parlament, programul de guvernare şi lista cu membrii viitorului Guvern. Partidul Social Democrat a decis, miercuri seara, intrarea la......
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate Starshield
Ucraina – Musk sugerează că guvernul SUA este responsabil pentru o potenţială încetinire a reţelei militare securizate ...
Elon Musk a declarat miercuri că orice încetinire a reţelei militare Starshield în Ucraina se datorează guvernului american, ...
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ce spune ministrul Apărării despre atacurile cu drone din Marea Neagră
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, afirmă că este nevoie de o prezenţă aliată mai mare în zona Mării Negre, subliniind ...
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile Striker și Spring, dar și Sandero sau Bigster ne vor asigura creșterea
Director global de vânzări Dacia: În acest an vom înregistra o ușoară scădere a vânzărilor, însă în 2027 noile ...
Într-o discuție cu un grup de jurnaliști români prezenți la expoziția auto de la Paris, Frank Marotte, vicepreședinte ...