Polonia va duce acordul dintre UE și Mercosur în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

Ministrul polonez al Agriculturii, Stefan Krajewski (foto), a anunţat vineri că Varşovia va încerca să conteste acordul între Uniunea Europeană şi Mercosur la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi că "va utiliza toate căile legale" pentru a proteja sectorul agricol naţional, relatează agenţia EFE, transmite Agerpres.
AGERPRES - vin, 09 ian. 2026, 21:49
Polonia va duce acordul dintre UE și Mercosur în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene

Krajewski a declarat într-o conferinţă de presă că „Executivul menţine aceeaşi poziţie ca şi cea a protestatarilor care se opun acordului” şi a promis „o bătălie legală” împotriva pactului.

La rândul său, premierul polonez, Donald Tusk, a afirmat că împărtăşeşte „emoţiile fermierilor şi opoziţia acestora faţă de acord”.

El a subliniat totuşi că, deşi Polonia a votat împotriva acordului, au fost incluse „clauze de siguranţă pentru protejarea intereselor polonezilor”, făcând referire la mecanismul de salvgardare care include un acord pentru cazul în care preţurile produselor agricole ar scădea cu mai mult de 5%.

Nemulţumirea pe care a provocat-o în Polonia aprobarea acordului de comerţ s-a mutat pe străzile din Varşovia, unde un grup de agricultori a ocupat o anexă a clădirii Cancelariei şefului Guvernului şi intenţionează să instaleze o tabără în faţa sediului guvernamental, până când îi va primi Tusk.

La protestele de vineri, din Varşovia, se vor adăuga noi mobilizări în toată ţara, zilele următoare, după cum au anunţat sindicatele fermierilor.

În declaraţiile pentru postul de televiziune TVN24, Jan Gajewski, unul dintre protestatari, a criticat dur Guvernul pentru că „a capitulat prea repede” şi nu a reuşit să formeze o minoritate de blocaj în Uniunea Europeană.

El a susţinut că politicienii spuneau de mult timp că nu se poate face nimic în acest sens, ceea ce dă o idee despre „puţina lor dorinţă de luptă”.

Acordul se asociere cu Mercosur, care se aşteaptă să fie semnat zilele următoare, în Paraguay, a fost calificat de către sindicatele agrare drept „catastrofal” pentru piaţa naţională poloneză.

Sursa foto: Gov.pl

Te-ar mai putea interesa și
Gigantul american Carlyle a vândut Black Sea Oil and Gas, cel mai mare producător de gaze noi din Marea Neagră. Cumpărător este Mazarine Energy
Gigantul american Carlyle a vândut Black Sea Oil and Gas, cel mai mare producător de gaze noi din Marea Neagră. Cumpărător ...
Compania globală de investiții Carlyle și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare  anunță că au ajuns la un acord pentru vânzarea Black Sea Oil & Gas și BSOG Holding, cel mai......
Black Friday 2026: evomag a intrat azi în campanie, cu reduceri de până la 55%. Ce produse sunt la ofertă
Black Friday 2026: evomag a intrat azi în campanie, cu reduceri de până la 55%. Ce produse sunt la ofertă
Retailerul electroIT evomag desfășoară campania Black Friday 2026 în perioada 29 octombrie – 15 noiembrie, în două ...
FOTO Indicatoare suplimentare montate pe autostrăzi din vestul țării, pentru prevenirea intrării pe contrasens
FOTO Indicatoare suplimentare montate pe autostrăzi din vestul țării, pentru prevenirea intrării pe contrasens
Pe autostrăzile din vestul țării, A1 și A11, s-au montat indicatoare suplimentare de avertizare în zona nodurilor rutiere ...
Samsung Electronics raportează profit record – de șase ori mai mare în trimestrul al treilea, datorită AI
Samsung Electronics raportează profit record – de șase ori mai mare în trimestrul al treilea, datorită AI
Gigantul sud-coreean din domeniul tehnologiei Samsung Electronics a anunţat joi că profitul său net în trimestrul al ...