Ponta: Am obţinut ceva important, garanţia că nu vom fi niciodată singuri la graniţa de est a NATO

Premierul Victor Ponta a declarat vineri, la Constanţa, că prin decizia NATO, luată la summitul din Ţara Galilor, ca în ţara noastră să se înfiinţeze un comandament regional al Alianţei Nord-Atlantice, România a obţinut garanţia că nu va fi niciodată singură la graniţa de est a Alianţei.
Economica.net - vin, 05 sept. 2014, 15:34
Ponta: Am obţinut ceva important, garanţia că nu vom fi niciodată singuri la graniţa de est a NATO

‘Este o veste bună, dar a fost unul din momentele în care (…) am pus toţi umărul, am spus toţi acelaşi lucru, preşedinte, premier, ministru de Externe, ministru al Apărării şi am obţinut ceva important pentru România, garanţia faptului că nu vom fi niciodată singuri aici, la graniţa de est a NATO’, a afirmat Victor Ponta, după ce a participat la deschiderea Şcolii de vară a TSD.

Potrivit acestuia, următorul obiectiv este ca în primul rând şi Republica Moldova să fie o ţară la fel de sigură ca România.

‘Lucrul ăsta este foarte bun, dovedeşte faptul că trebuie să lucrăm împreună şi în viitor când este vorba de interesele României. Acum, următorul obiectiv…, România este o ţară sigură, este să încercăm să ajutam în primul şi în primul rând Moldova să fie la fel de sigură ca şi noi, Ucraina, Georgia şi ceilalţi parteneri ai noştri’, a spus Victor Ponta.

El a menţionat că fiecare ţară membră NATO va avea atribuţiile ei.

‘Categoric, noi ne îndeplinim partea noastră de atribuţii, dar aici este vorba de un efort colectiv, în care nu dau banii doar România sau SUA. Toată lume participă, pentru că ştiţi cum este… trăim într-un bloc şi toţi vrem să avem un paznic, normal că plătim toţi pentru el. Aşa se întâmplă şi în NATO, fiecare participă la efortul respectiv. Important este că nu eşti singur şi (…) să înţelegem că aşa trebuie să lucrăm de fiecare dată când este vorba de interesul României’, a precizat Victor Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor forma Grupul Aeronautic Naţional – Program guvernare
Operatorii aeronautici TAROM Tehnic, ROMAERO, IAR Ghimbav şi Avioane Craiova vor fi reuniţi sub o guvernanţă comună, după modelul ROMARM, şi vor forma Grupul Aeronautic Naţional, pentru......
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Accident la Eurotunnel – Un tren LeShuttle a fost lovit de un microbuz. 19 răniţi
Un microbuz a lovit joi seară un tren de marfă oprit la peronul de încărcare a vehiculelor din Tunelul Canalului Mânecii, ...
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul „o singură dată”
Program guvernare – Statul nu-ţi mai cere documente sau informaţii pe care le are deja. Se adoptă Legea guvernanţei ...
Guvernul Luca Niculescu va adopta Legea guvernanţei digitale integrate, care impune principiul "o singură dată" (statul ...
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul acesta – Program guvernare
Reorganizarea Romsilva va fi finalizată în 2027, sistemul de trasabilitate al lemnului SUMAL 3.0 va fi operaţional anul ...
Sistemul de trasabilitate a lemnului SUMAL 3.0 ar urma să fie operaţionalizat în 2026, iar reorganizarea Romsilva să ...