Ponta: CC îşi va menţine, probabil, decizia în cazul Memorandmului Rompetrol, contestat de Băsescu

Curtea Constituţională, care a respins în iunie o sesizare de neconstituţionalitate a legii privind Memorandumul dintre stat şi The Rompetrol Group, îşi va susţine, probabil, cum e normal, decizia, în cazul sesizării formulate de către preşedintele Traian Băsescu, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - mie, 20 nov. 2013, 16:24
Ponta: CC îşi va menţine, probabil, decizia în cazul Memorandmului Rompetrol, contestat de Băsescu

El a amintit că proiectul de lege a fost contestat pentru neconstituţionalitate de către grupul parlamentar PDL, însă, în 26 iunie, Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată sesizarea de neconstituţionalitate.

„Din păcate, tot nu s-a promulgat legea, deoarece, la 2 iulie, preşedintele României a solicitat reexaminarea legii. Camera Deputaţilor, în 19 septembrie, şi Senatul, în 16 octombrie, au readoptat legea, conform deciziei Curţii Constituţionale, respingând cererea de reexaminare a preşedintelui. Tot nu a fost promulgată legea, deoarece, pe 23 octombrie, preşedintele României a transmis Curţii Constituţionale o sesizare de neconstituţionalitate, având, evident, exact acelaşi obiect asupra căruia Curtea Constituţională se pronunţase deja, prin Decizia nr. 333 din 26 iunie 2013. Tot nu avem legea, nici acum. Probabil mâine, Curtea Constituţională, aşa cum este normal, cum s-a pronunţat, de altfel, şi în cazul Legii referendumului, evident că îşi va susţine decizia, pe care tocmai o dăduse în 26 iunie”, a spus Ponta.

Premierul a adăugat însă că vor urma încă 10 zile pentru promulgare şi că acesta este un caz, alături de altele, în care eforturile pe care România şi Guvernul le fac de a sprijini proiectele economice şi de a sprijini investiţia de peste 1,2 miliarde de dolari prevăzută în Memorandumul cu Rompetrol sunt blocate de către preşedinte, „din motive pe care, evident, cu greu le poate stabili cineva”.

În urmă cu o săptămână, Curtea Constituţională a amânat dezbaterile în ce priveşte sesizarea formulată de preşedintele Traian Băsescu, referitor la legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi The Rompetrol Group N.V., până la 21 noiembrie.

Preşedintele Traian Băsescu a sesizat, la 24 octombrie, Curtea Constituţională în legătură cu legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V.

Recent, senatorii au respins cererea de reexaminare prin care preşedintele Traian Băsescu solicita, în iulie 2013, respingerea legii de aprobare a Memorandumului de înţelegere între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013.

Şeful statului a arătat în sesizare că legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român, în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul S.C. Rompetrol Rafinare S.A. şi The Rompetrol Group N.V.

„Astfel, cele două părţi semnatare îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al «Rompetrol Rafinare» – S.A., deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), în schimbul a 200 de milioane de dolari americani. Ca o premisă a implementării tranzacţiei mai sus-amintite, OPSPI va face demersuri utile şi necesare pentru ca toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi măsurile administrative iniţiate împotriva S.C. «Rompetrol Rafinare» – S.A. să înceteze”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei care citează sesizarea către CC.

Preşedintele precizează că cele două părţi stabilesc constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.

„Aşadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda”, a scris Băsescu în sesizare.

El a amintit că CC s-a pronunţat cu privire la aceste aspecte prin Decizia 600/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, 1060/26.11.2005, apreciind că: „Fără îndoială, este dreptul legiuitorului de a reglementa anumite domenii particulare într-un mod diferit de cel utilizat în cadrul reglementării cu caracter general sau, altfel spus, de a deroga de la dreptul comun, procedeu la care, de altfel, s-a mai apelat în această materie”, dar că „[…] în ipoteza în care, însă, reglementarea specială diferită de cea constitutivă de drept comun, are caracter individual, fiind adoptată intuitu personae, ea încetează de a mai avea legitimitate, dobândind caracter discriminatoriu şi, prin aceasta, neconstituţional”.

„De asemenea, Curtea stabileşte că: «Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Soluţia legislativă adoptată pe calea prezentei legi nu utilizează ca premisă o anumită realitate socială aşadar un „dat” obiectiv, ci o prealabilă înţelegere, altfel spus, un acord de voinţă (…) realizat practic pe cale de ofertă şi acceptare». Astfel, în cazul de faţă, această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern. Ţinând cont de aceste motive, consider că legea transmisă promulgării încalcă principiul egalităţii prevăzut de Art. 16 alin. (1) din Constituţie întrucât are caracter discriminatoriu în raport cu alte subiecte de drept privat cu care statul de află în litigiu şi care sunt «investitorii strategici în domeniul energetic românesc»”, se mai arată în sesizarea formulată de Băsescu.

El precizează că acest Memorandum de înţelegere care este aprobat prin legea în cauză reprezintă de fapt un contract de stat, potrivit Art. 1 lit. o) din Legea nr. 590/2003 privind tratatele, care este definit astfel: „o înţelegere încheiată de către statul sau Guvernul român, precum şi de ministere sau alte autorităţi ale administraţiei publice centrale cu alt stat, guvern, organizaţie internaţională, respectiv cu instituţii financiare sau alte entităţi ce nu au calitatea de subiect de drept internaţional în domeniul economic, comercial, financiar şi în alte domenii şi care nu este guvernată de dreptul internaţional public”.

Preşedintele a mai arătat în sesizare că scopul înţelegerii dintre cele două părţi este stingerea unor litigii, ceea ce reprezintă şi finalitatea unei tranzacţii.

„În situaţia de faţă, stingerea litigiilor respective se putea realiza pe calea unei tranzacţii între Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului. Totuşi, Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, pe care a depus-o în Parlament. Cu privire la această problemă, referitor la natura juridică a înţelegerii aprobate de puterea legislativă, instanţa de contencios constituţional a prevăzut, în Decizia nr. 600/2005, că: «Guvernul a optat pentru o cu totul altă rezolvare juridică, limitându-şi rolul la acela de iniţiator al unui proiect de lege, procedeu ale cărui carenţe au fost evidenţiate. Dincolo şi mai presus de cele deja arătate, Curtea consideră că Parlamentul, arogându-şi competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, a încălcat principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de Art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu». Mai mult decât atât, competenţa Guvernului este cea de punere în executare legile, inclusiv prin încheierea de contracte de stat cu subiecte de drept privat, iar în situaţia de faţă Parlamentul şi-a depăşit competenţele invadând domeniul atribuţiilor executive”, potrivit documentului citat.

Preşedintele a precizat că înţelegerea dintre cele două părţi prevede obligaţii în sarcina statului român, precum renunţarea la anumite litigii şi la unele măsuri provizorii, în timp ce pentru persoana juridică privată se impune participarea la o privatizare ulterioară şi realizarea unor investiţii, toate aceste obligaţii fiind însă stabilite fără vreo sancţiune juridică.

„Astfel, în situaţia în care partenerul privat nu îşi îndeplineşte obligaţiile asumate, normele legii sunt imprecise şi nu prevăd sancţiuni exprese. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, o normă juridică lipsită de previzibilitate antrenează, în consecinţă, încălcarea dispoziţiilor Art. 1 alin. (5) din Legea Fundamentală, potrivit cărora: «În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie»”, se arată în sesizare.

Băsescu mai scrie că legea stabileşte dinainte conduita procesuală a părţilor aflate în litigiu, ceea ce este împotriva dispoziţiilor Art. 124 alin. (2) din Constituţie referitoare la principiul potrivit căruia justiţia este unică, imparţială şi egală pentru toţi întrucât aceste reguli speciale aplicabile litigiului respectiv sunt contrare regulilor procesuale unitare aplicabile în mod identic tuturor celor care se află într-o situaţie similară.

„De aceea, analizând motivele pentru care s-a stabilit ca printr-o lege să se stingă tocmai acel litigiu cu persoana juridică privată respectivă, considerăm că acestea nu justifică refuzul părţilor de a apela la normele juridice de drept comun prevăzute pentru situaţii litigioase în general. Având în vedere cele expuse, vă solicităm să constataţi neconstituţionalitatea Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013”, se mai arată în cerere.

Proiectul de lege privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013 a fost adoptat, în octombrie, de senatori, cu 79 de voturi „pentru”, 17 voturi „împotrivă” şi opt abţineri, în forma transmisă iniţial la promulgare.

Legea are ca obiect aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român în calitate de proprietar al acţiunilor deţinute în cadrul SC „Rompetrol Rafinare” SA şi The Rompetrol Group NV.

Cele două părţi îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group NV a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând aproximativ 26 la sută din capitalul social al SC „Rompetrol Rafinare” SA, deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane de dolari.

Părţile convin, de asemenea, să constituie un fond de investiţii kazak-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80 la sută The Rompetrol Group şi 20 la sută statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic.

Băsescu a arătat în cererea de reexaminare că aceată lege are „un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group NV”.

Te-ar mai putea interesa și
România, pe locul doi din UE la producția de floarea soarelui
România, pe locul doi din UE la producția de floarea soarelui
România s-a clasat anul trecut pe locul doi în Uniunea Europeană la floarea soarelui din punct de vedere al producţiei obţinute, după Franţa, şi pe primul loc ca suprafaţă cultivată....
HORNBACH IT HUB în România: Inovație și echilibru global în dezvoltarea tehnologică
HORNBACH IT HUB în România: Inovație și echilibru global în dezvoltarea tehnologică
În era digitală în continuă evoluție, adaptarea rapidă și inovația sunt cheia pentru succesul oricărei companii. ...
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Vicepremierul rus spune că Moscova nu are de gând să interzică exporturile de motorină
Rusia nu are nevoie să interzică exporturile de motorină, pentru a răspunde la creşterea preţurilor şi posibilele ...
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale a României a crescut în 2023 cu peste 9%, la 20,57 milioane de tone
Producţia de cereale pentru boabe a României a crescut anul trecut cu 9,1% respectiv cu 1,71 milioane de tone, de la 18,861 ...