Ponta: Dacă sunt ţări care construiesc garduri, România are dreptul de a se proteja

Prim-ministrul Victor Ponta a declarat sămbătă, la finalul reuniunii trilaterale a şefilor de guverne din Bulgaria, România şi Serbia, în formatul Grupului de la Craiova, că cea mai bună soluţie în gestionarea crizei migraţiei este o acţiune comună a întregii Europe. Dacă sunt ţări care îşi închid frontierele şi construiesc garduri, România, Bulgaria şi Serbia au la rândul lor dreptul de a se proteja, "dar aceasta nu este o soluţie bună", a afirmat Ponta, potrivit Agerpres.
Economica.net - S, 24 oct. 2015, 14:24
Ponta: Dacă sunt ţări care construiesc garduri, România are dreptul de a se proteja

Guvernele din România, Bulgaria şi Serbia vor acţiona „perfect coordonat şi solidar” în toate acţiunile şi politicile privind refugiaţii, a mai precizat premierul Victor Ponta, sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Potrivit agenţiei BTA, premierul Ponta a spus că cele trei state îşi îndeplinesc obligaţiile şi îşi arată solidaritatea cu întreaga Europă, dar aceasta nu înseamnă că responsabilitatea trebuie să aparţină doar anumitor ţări.

Premierul român a subliniat că soluţia bună este o acţiune comună a întregii Europe în problema migraţiei.

Totodată, prim-ministrul Ponta a pus problema în cadrul reuniunii referitor la ce se va întâmpla cu persoanele care nu vor dori să rămână în România, Bulgaria şi Serbia, în condiţiile în care se va aplica principiul cotelor de refugiaţi.

Premierul bulgar Boiko Borisov a anunţat că Bulgaria, Serbia şi România sunt pregătite să-şi închidă frontierele dacă Germania şi Austria vor face acest lucru pentru a bloca accesul refugiaţilor. Şeful guvernului bulgar a spus că cele trei ţări pledează pentru solidaritate europeană în condiţiile în care acestea îşi îndeplinesc obligaţiile. „Noi îndeplinim toate condiţiile, protejăm graniţele spaţiului Schengen aşa cum ni s-a cerut”, a precizat prim-ministrul Borisov.

Potrivit premierului bulgar, problemele concrete care se pun se referă la cât timp va continua acest proces migratoriu, unde să fie cazaţi refugiaţii, cum vor fi create locuri de muncă pentru aceştia în anii următori, cum vor fi integraţi în sistemele de asigurări sociale.

„Un război are loc în Siria, înţelegem acest lucru, dar suntem îngrijoraţi şi de numărul mare de refugiaţi afgani, ca şi de oamenii care vin din Irak şi Iran, care sunt dificil de integrat”, a spus Borisov. „Nu avem dreptul să ne expunem cetăţenii la această presiune şi să permitem ca întregul sistem să se prăbuşească”, a punctat el.

Premierul sârb Aleksandar Vucic a precizat că ţara sa va accepta refugiaţii, dar a menţionat că este nerealist ca cineva să creadă că două sau trei milioane de refugiaţi ar putea sta în Serbia, Bulgaria şi România. „De aceea am convenit că nu putem accepta un astfel de scenariu”, a spus Vucic.

Prim-ministrul sârb a anunţat că Serbia a acceptat sprijinul tehnic şi expertiza ofertă de prim-ministrul român pentru a proteja frontiera sârbă, conform agenţiei Tanjug.

Pe agenda reuniunii de la Sofia au figurat şi alte teme de actualitate – pe lângă cea a crizei migraţiei şi impactul acesteia în ţările din Balcani – cum ar fi cooperarea în domeniile infrastructurii şi energiei.

Prim-ministrul Victor Ponta a participat sâmbătă, la Sofia, la cea de-a treia Trilaterală, care îi reuneşte pe şefii de Guverne din România, Bulgaria şi Serbia. Ponta a menţionat că în cadrul întâlnirii a fost analizată şi situaţia interconectării infrastructurii celor trei ţări (rutieră, cale ferată, conectare reţele de electricitate şi gaze), precum şi modalităţile de atragere de fonduri pentru finanţarea acestora.

Prima întâlnire formală a acestui Grup a avut loc la Craiova, pe 24 aprilie, în marja şedinţei comune de Guvern România – Bulgaria.

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...