Ponta despre declaraţiile din Franţa privind Schengen: Luaţi-o încet, este campanie electorală

Premierul Ponta consideră că ultimele declaraţii ale politicienilor francezi privind aderarea României la spaţiul Schengen trebuie privite în contextul campaniei electorale, arătând că liderii opoziţiei, ca şi cei din România, "mai bagă un băţ în roată", dar că România este pregătită pentru aderare.
Economica.net - mar, 24 sept. 2013, 16:21
Ponta despre declaraţiile din Franţa privind Schengen: Luaţi-o încet, este campanie electorală

„Luaţi-o încet, e campanie electorală. S-a terminat campania din Germania, începe cea din Franţa, ce să facem…De aia sunt liderii opoziţiei, ca şi în România, să mai bage şi ei un băţ în roată, nu asta e problema”, a spus Ponta.

El a adăugat că autorităţile române au făcut tot posibil atât din punct de vedere tehnic, dar şi politic pentru o decizie favorabilă aderării la Schengen, dar că nu doreşte să se pronunţe asupra vreunui termen după ce alte termene avansate de preşedintele Traian Băsescu nu au fost respectate.

Anterior, Ponta a declarat că România este pregătită din punct de vedere tehnic pentru aderarea la spaţiul Schengen, dar decizia în acest sens este una politică, existând şi lucruri pe care autorităţile de la Bucureşti nu le pot influenţa.

Premierul a amintit că, la sfârşitul acestui an, ar putea fi aprobată prima etapă a procesului de integrare, cu frontierele aeriene.

Preşedintele UMP (opoziţie) Jean-François Copé i-a cerut, marţi, preşedintelui francez François Hollande să nu mai menţină „ambiguitatea” asupra aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, căreia i se opune atât timp cât nu va fi soluţionat dosarul romilor, relatează L’Express. fr.

„Cer foarte solemn ca preşedintele Republicii să spună foarte solemn care este poziţia Franţei cu privire la intrarea Bulgariei şi României în Spaţiul Schengen la 1 ianuarie 2014”, a declarat deputatul-primar de la Meaux pentru postul France Info.

Copé s-a declarat sâmbătă ostil acestei aderări „atât timp cât problema circulaţiei şi instalării romilor nu va fi reglată”.

Convenţia Schengen, care deschide frontierele statelor semnatare, a fost ratificată de 26 de state, în principal membre ale Uniunii Europene (UE), dar şi de către Elveţia, Islanda şi Norvegia.

Te-ar mai putea interesa și
Un nou parc în Bucureşti, cu transformarea unui ștrand celebru dintr-un mare cartier din Capitală. Unde ar putea fi construit – Petiţie
Un nou parc în Bucureşti, cu transformarea unui ștrand celebru dintr-un mare cartier din Capitală. Unde ar putea fi construit ...
O petiţie care vizează transformarea fostului Ştrand Titan (Cara) într-un parc public "modern şi sustenabil" a strâns aproximativ 500 de semnături în decurs de două zile....
Scrisoare pentru Bolojan. Ce a cerut ANAT pentru salvarea companiilor din turism şi HoReCa
Scrisoare pentru Bolojan. Ce a cerut ANAT pentru salvarea companiilor din turism şi HoReCa
Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) solicită, într-o scrisoare deschisă adresată prim-ministrului ...
România, singura țară din grupul Jumbo pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% mai puțin în prima parte a anului
România, singura țară din grupul Jumbo pentru care previziunile sunt negative. Magazinele de jucării au vândut cu 7% ...
Vânzările magazinelor de jucării și produse pentru casă Jumbo, precum și a platformei online, au scăzut cu aproximativ ...
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, cu 3,3% (INS)
Producţia industrială a scăzut, în primele cinci luni din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2025, atât ...