Ponta, despre insolvenţa persoanelor fizice: PSD este în favoarea unei legislaţii care să protejeze debitorii

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că social-democraţii susţin un proiect de lege privind insolvenţa persoanelor fizice care "să protejeze debitorii", transmite Agerpres.
Economica.net - lun, 26 ian. 2015, 17:21
Ponta, despre insolvenţa persoanelor fizice: PSD este în favoarea unei legislaţii care să protejeze debitorii

El a ţinut să precizeze că, pe marginea proiectului de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, poziţiile partidelor din coaliţia de guvernare diferă, întrucât reprezentanţii PLR şi PC susţin, mai de grabă, mediul de afaceri.

„Au fost transmise către Comisia juridică din Camera Deputaţilor (propunerile FMI cu privire la legea insolvenţei persoanelor fizice – n.r.) şi la coaliţie. Aici nu avem păreri la fel. PSD este în favoarea unei legislaţii care să protejeze persoanele fizice, noi fiind de stânga. PLR-ul şi PC-ul fiind serios de dreapta, nu prea sunt de acord cu aşa ceva şi trebuie, în Parlament, să se voteze. (…) E şi o chestiune de ideologie. Noi, ca partid de stânga, este normal să ţinem mai mult cu debitorii. Partidele de dreapta e normal să ţină cu mediul de afaceri şi cu băncile”, a precizat Ponta, luni seară, la finalul şedinţei coaliţiei de guvernare, care a avut loc la Parlament.

Victor Ponta a criticat poziţia PNL cu privire la acest act normativ, afirmând că liberalii au o atitudine „chiar de extremă stângă” în raport cu PSD.

„Aici, de departe, cea mai inexplicabilă poziţie o are PNL-ul care este de dreapta şi are o poziţie aşa, chiar de extremă stângă faţă de noi (PSD – n.r.). Dar parlamentarii noştri, am discutat şi o să mai discutăm şi la grupul parlamentar, sunt pentru o lege care să protejeze debitorii (…) şi care să reglementeze protecţia persoanelor fizice”, a adăugat Ponta.

Totodată, premierul a susţinut că proiectul de lege ar putea fi supus votului Camerei Deputaţilor, Cameră decizională în acest caz, dacă deputaţii jurişti vor reuşi să întocmească raportul în cursul săptămânii.

„Cât mai rapid. Dacă fac raportul zilele astea, intră în plen săptămâna viitoare”, a spus Ponta.

Întrebat dacă în calitatea sa de deputat va vota proiectul de lege privind insolvenţa persoanelor fizice, Victor Ponta a precizat că, înainte de a se exprima, este nevoie să cunoască prevederile actului normativ.

Te-ar mai putea interesa și
Danone a investit 10 milioane de euro în fabrica de la București pentru a putea exporta mai mult. Livrează în 18 țări
Danone a investit 10 milioane de euro în fabrica de la București pentru a putea exporta mai mult. Livrează în 18 țări
Danone România, lider pe piața locală a iaurturilor, a extins cu 15% capacitatea fabricii de la București, în urma unei investiții de 10 milioane de euro, pentru a putea exporta mai mult. Noua......
Date oficiale. Recesiune în România. BERD vede o scădere de 0,2% a PIB, în 2026. Nici 2027 nu arată senzațional
Date oficiale. Recesiune în România. BERD vede o scădere de 0,2% a PIB, în 2026. Nici 2027 nu arată senzațional
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a înrăutăţit previziunile privind evoluţia economiei româneşti ...
„Power Couples”. Competitivitatea Europei depinde de o electrificare industrială integrată – Eurelectric
„Power Couples”. Competitivitatea Europei depinde de o electrificare industrială integrată – Eurelectric
Electrificarea reprezintă deja un avantaj competitiv pentru Europa, însă extinderea ei la scară necesită o mai bună ...
Drona rusească de la Galați. Reuniune internațională la nivel înalt: 43 de state OSCE au arătat sprijin pentru România
Drona rusească de la Galați. Reuniune internațională la nivel înalt: 43 de state OSCE au arătat sprijin pentru România
România a convocat o reuniune OSCE imediat după ce o dronă rusească a lovit un bloc din Galați, distrungând o locuință ...