Ponta, despre modificarea Legii achiziţiei: Dacă a promulgat-o Băsescu, înseamnă că e bună

Premierul Ponta afirmă că va analiza o eventuală modificare a noii reguli care exceptează anumite regii şi companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor publice, adăugând însă că, din moment ce preşedintele Băsescu a promulgat Legea care include şi această modificare, "înseamnă că este bună".
Economica.net - mar, 09 iul. 2013, 12:40
Ponta, despre modificarea Legii achiziţiei: Dacă a promulgat-o Băsescu, înseamnă că e bună

Întrebat de MEDIAFAX dacă îşi menţine decizia de a modifica Legea achiziţiilor publice pentru a reintroduce obligativitatea ca toate regiile autonome şi companiile de stat să atribuie contracte prin licitaţii publice, variantă avansată săptămâna trecută în faţa presei, premierul a răspuns că va analiza situaţia, dar a amintit că modificările au fost promulgate de preşedinte.

„O să fac o analiză, pentru că, din moment ce a promulgat-o (Legea-n.r.), înseamnă că e bună, nu ?”, a spus Ponta.

În urmă cu o săptămână, agenţia MEDIAFAX a anunţat că pragul valoric în limita căruia instituţiile publice pot încheia contracte prin achiziţie directă, fără licitaţie, a fost dublat de la 15.000 euro la 30.000 euro pentru produse şi servicii şi ridicat de la 15.000 euro la 100.000 euro pentru lucrări, plafoane valabile începând cu luna iulie acest an, iar anumite regii autonome şi companii naţionale la care statul este acţionar absolut sau majoritar au fost scoase din categoria structurilor obligate să atribuite contracte prin licitaţii în baza OU 34/3006 privind achiziţiile publice.

Modificările au fost aprobate în Camera Deputaţilor, printr-un amendament introdus de reprezentanţi ai grupurilor parlamentare PSD, PNL şi minorităților naționale la ordonanţa aprobată de Guvern la sfârşitul anului trecut, şi au fost sprijinite de conducerea Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, din subordinea Guvernului.

Joi, premierul Ponta a susţinut, în faţa presei, că Guvernul nu a fost de acord cu exceptarea unor companii de stat de la obligativitatea licitaţiilor şi că ar putea „reinterveni” cu un act normativ de modificare a deciziei.

El a mai susţinut că nu este convins că soluţia adoptată de Parlament este cea mai bună.

Te-ar mai putea interesa și
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
VIDEO Autostrada A7 Bacău – Pașcani: Imagini noi de pe lotul 3, cu primul nod turbion din România
Pasionații de infrastructură au postat imagini noi cu lotul 3 Mircești - Pașcani din Autostrada A7 Bacău - Pașcani, construită de grupul UMB. Imaginile surprind în mare parte lucrări de......
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru alpiniști au căzut într-o prăpastie din Munții Bucegi. Două elicoptere intervin la fața locului
Patru persoane au căzut, sâmbătă, într-o prăpastie din masivul Bucegi, la faţa locului fiind aşteptate să intervină ...
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează poate fi un bun administrator
Mihai Jurca: Estimăm o reducere cu peste 48% în acest an a cheltuielilor Cancelariei prim-ministrului. Un guvern care administrează ...
Şeful Cancelariei premierului Ilie Bolojan, Mihai Jurca, prezintă, sâmbătă, cheltuielile instituției, comparativ 2024 ...
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în interiorul coaliţiei. Brusc, nu se mai putea lucra cu Ilie Bolojan
Oana Gheorghiu: Când am început să discutăm despre reforma companiilor de stat a început pur şi simplu o luptă în ...
Vicepremierul interimar Oana Gheorghiu, devenită între timp şi vicepreşedinte al PNL, afirmă, sâmbătă, că PSD a ...