Ponta, după ce a discutat la telefon cu Antonescu: E de acord cu comisia de anchetă Călăraşi

PNL este de acord cu înfiinţarea unei comisii de anchetă în ceea ce priveşte retrocedările agricole din judeţul Călăraşi, a anunţat, marţi, premierul Victor Ponta, după ce a avut o discuţie telefonică, în biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu preşedintele Senatului, Crin Antonescu.
Economica.net - mar, 19 nov. 2013, 19:00
Ponta, după ce a discutat la telefon cu Antonescu: E de acord cu comisia de anchetă Călăraşi

Premierul afirmase anterior că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei comisii de anchetă în „cazul Călăraşi”, deoarece comisia de la Senat are o altă misiune, respectiv analiza activităţii CEC Bank.

„Mi-au spus liderii de grup PSD, şi de la PNL, şi de la PC că lucrează la formarea unei comisii comune. (…) Liderii de grup vor să propună o comisie a Camerei Deputaţilor şi Senatului care să ancheteze activitatea tuturor acelor persoane angajate în instituţiile publice legată de afacerea de la Călăraşi”, a spus Ponta.

Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat însă pentru MEDIAFAX că nici el, nici Puiu Haşotti, liderul senatorilor liberali, nu au fost contactaţi pe tema înfiinţării comisiei de anchetă anunţate de către premierul Victor Ponta.

Scutaru a mai precizat că nici liderul PNL Crin Antonescu nu a avut o discuţie pe această temă cu premierul Victor Ponta.

După această declaraţie, Ponta a fost aştepat de jurnalişti la ieşirea din biroul preşedintelui Camerei Deputaţilor şi informat că mai mulţi parlamentari PNL nu ştiu de înfiinţarea acestei comisii.

„Păi, încă nu au apucat să discute (liberalii-n.r.), acuma am vorbit, aici”, a spus premierul.

El a arătat că a vorbit la telefon cu liderul PNL, Crin Antonescu, şi că acesta a fost de acord.

Te-ar mai putea interesa și
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
O dronă a căzut într-o gospodărie din Vrancea. Populația din zonă a fost evacuată
Locuitorii aflaţi pe o rază de aproximativ 300 de metri în jurul unei gospodării din satul Ciuşlea, comuna Garoafa, unde a fost descoperită o dronă prăbuşită într-un nuc, au fost evacuaţi......
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
O nouă sesiune de înscrieri în Programul „Rabla” 2026 pentru persoane fizice demarează marţi dimineaţa
Persoanele fizice care nu au reuşit să se înscrie anterior în Programul "Rabla" 2026 vor avea o nouă oportunitate de ...
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor și importatorilor
Noi reguli europene pentru baterii. Ce este „Pașaportul Digital” pe care Uniunea Europeană îl impune producătorilor ...
Producătorii şi importatorii de baterii trebuie să se adapteze unor noi cerinţe europene privind, printre altele, siguranţa, ...
Anunţ despre RoPay. Accesul a fost simplificat prin conectarea directă la infrastructura Transfond
Anunţ despre RoPay. Accesul a fost simplificat prin conectarea directă la infrastructura Transfond
EuPlătesc, procesator de plăţi din România şi instituţie de plată autorizată de Banca Naţională a României, implementează ...