Ponta începe o vizită de două zile în Georgia. În drum spre Tbilisi se va opri la Chişinău

Premierul Victor Ponta efectuează, vineri şi sâmbătă, o vizită oficială în Georgia, prima de acest gen la nivel de prim-ministru în această ţară.
Economica.net - vin, 14 mart. 2014, 05:20
Ponta începe o vizită de două zile în Georgia. În drum spre Tbilisi se va opri la Chişinău

Potrivit Executivului, vineri, înainte de deplasarea în Georgia, Victor Ponta va merge la Chişinău, unde va avea o întrevedere cu premierul moldovean Iurie Leancă, cu care va susţine declaraţii comune.

În Georgia, Victor Ponta va fi primit de preşedintele georgian, Giorgi Margvelaşvili, şi va avea convorbiri cu omologul său, Irakli Garibaşvili.

De asemenea, va avea o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, David Usupaşvili.

‘Vizita se înscrie în dialogul politic româno-georgian la cel mai înalt nivel şi reprezintă o expresie a interesului României de consolidare a relaţiilor de cooperare cu Georgia în toate domeniile, cu accent pe cooperarea comercială, în domeniul energiei şi a transporturilor. Georgia este principalul partener comercial al României din Caucazul de Sud, schimburile comerciale dintre cele două ţări înregistrând o creştere constantă în ultimii trei ani’, informează Executivul de la Bucureşti.

Vizita premierului Victor Ponta în Georgia reprezintă, potrivit sursei citate, ‘un mesaj clar de sprijin pentru aspiraţiile europene şi euro-atlantice ale Georgiei, având în vedere şi contextul dat de evoluţiile actuale din regiune”. Vor fi abordate cu oficialii georgieni modalităţile concrete de sprijin de către România în ceea ce priveşte parcursul european al Georgiei.

În perioada 2013-2014, ambasada României la Tbilisi desfăşoară mandatul de Ambasadă Punct de Contact (CPE) NATO în Georgia. România este principalul contributor, cu 38 de persoane dislocate în teren, la activitatea Misiunii de Monitorizare a Uniunii Europene Georgia, care monitorizează implementarea Acordului de Încetare a Focului, încheiat în august 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri şi intervenţii repetate, după ce pe reţelele de socializare a apărut o......
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația Smart Mobile
Raiffeisen Bank lansează pre-aprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în aplicația ...
Raiffeisen Bank România lansează preaprobarea financiară pentru creditul destinat achiziției unei locuințe direct în ...
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile vor continua să crească – analiză AFP
Cod roşu pentru companiile aeriene care nu găsesc „soluţii verzi” de tip SAF în criza kerosenului. Preţurile ...
Confruntate cu o creştere bruscă a preţurilor la kerosen în acest an, companiile aeriene nu pot decât să recunoască ...