Ponta: Indiferent de gesturile iresponsabile ale dlui Băsescu, reducerea CAS va intra în vigoare

Premierul Victor Ponta a declarat miercuri seară că legea privind reducerea CAS cu cinci puncte procentuale va intra în vigoare, indiferent de opoziţia preşedintelui Traian Băsescu.
Economica.net - mie, 09 iul. 2014, 20:27
Ponta: Indiferent de gesturile iresponsabile ale dlui Băsescu, reducerea CAS va intra în vigoare

‘Eu vreau (…) să îi liniştesc pe oamenii serioşi din această ţară! Indiferent de gesturile iresponsabile ale domnului Băsescu, reducerea CAS va intra în funcţiune şi va ajuta la crearea de locuri de muncă’, a afirmat prim-ministrul, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

Ponta a explicat că, potrivit Constituţiei, legea se va întoarce la Parlament şi va fi votată, cel mai probabil, în septembrie.

‘Chiar dacă Traian Băsescu nu va promulga legea adoptată de Parlament privind reducerea CAS, aceasta se întoarce, conform Constituţiei, în Parlament. O putem vota cum am votat-o şi prima dată, în Parlament, în unanimitate, în luna septembrie şi atunci e obligat să o promulge’, a explicat Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Program guvernare – Ghişeu unic digital, angajarea a 150 de inspectori de mediu şi controale bazate pe analiza riscurilor
Digitalizarea procedurilor de reglementare şi introducerea unor garanţii financiare obligatorii pentru activităţile cu riscuri relevante sunt printre măsurile care vizează modernizarea......
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Rusia: Veniturile din petrol şi gaze ar urma să crească cu 10% luna aceasta
Veniturile Rusiei de pe urma taxelor pe petrol şi gaze ar urma să crească în ritm anual cu 10% luna aceasta, la 1.000 ...
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk – VIDEO
Tesla a lansat, în sfârșit, Roadster. Premieră cu salt peste un camion Semi și declarații bombastice ale lui Elon Musk ...
Așa cum anunța ieri Economica.net, Tesla Inc. a prezentat oficial joi noul prototip al modelului de lux Roadster, însă ...
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Program guvernare – Fonduri europene 2028-2034. Unde se vor duce proiectele mari de investiţii
Guvernul îşi propune să concentreze fondurile europene din perioada 2028-2034 pe proiecte mari de investiţii în transport, ...