Ponta: Nu mărim toate salariile şi pensiile cu 3,75%, ci ţintit pentru unele categorii sociale

Salariile şi pensiile nu vor fi majorate pentru anul viitor cu acelaşi procent, ci ţintit către persoanele cu venituri mici şi anumite categorii speciale, precum medici rezidenţi şi profesori debutanţi, a declarat premierul Victor Ponta.
Economica.net - lun, 28 oct. 2013, 15:44
Ponta: Nu mărim toate salariile şi pensiile cu 3,75%, ci ţintit pentru unele categorii sociale

„Avem un spaţiu de creştere atât a pensiilor, cât şi a salariilor, important este să vedem exact în ce fel folosim acest spaţiu fiscal. Din punctul meu de vedere – şi este şi cel al ministrului de Finanţe – nu mărim toate salariile şi pensiile cu 3 virgulă ceva la sută, ci încercăm să ne adresăm celor cu venituri mici şi unor categorii speciale, fie că vorbim de medici rezidenţi sau de profesori debutanţi, pentru că, altfel, cei care au deja salarii şi pensii mari nu o să simtă foarte mult cei 3,75%, dar dacă mergem ţintit pe anumite categorii, creşterea va fi mai semnificativă”, a spus Ponta.

Guvernul a anunţat anterior că există resurse bugetare pentru indexarea pensiilor cu un procent bazat pe inflaţia de anul trecut, de 3,75%.

În vara acestui an, agenţia MEDIAFAX a anunţat, citând un document guvernamental, că salariile bugetarilor vor fi majorate anual prin noua lege a salarizării, începând cu 2014, în mod etapizat şi succesiv, dar numai pentru anumiţi funcţionari, respectiv aceia al căror salariu de încadrare este mai mic decât cel care va rezulta prin aplicarea noii legi.

Te-ar mai putea interesa și
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Ciucu anunţă selecţii pentru CA-urile companiilor municipale ale PMB
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă selecţii pentru consiliile de administraţie ale companiilor municipale. Pe site-ul Primăriei au fost publicate anunţurile pentru: Compania Municipală......
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franţa, Germania, Suedia şi Olanda sub administrare temporară, potrivit ...
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Groenlanda face un pas spre interzicerea mineritului în ape adânci
Parlamentul Groenlandei a adoptat joi în unanimitate o propunere prin care solicită guvernului să elaboreze o lege care ...
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa sunt aproape de un acord pentru sprijinul industriei auto din UE
Germania şi Franţa pregătesc o iniţiativă comună pentru a sprijini industria auto europeană, a declarat vineri ministrul ...