Ponta: Parlamentarii vor revota imediat toate legile retrimise de Băsescu, iar el va trebui să semneze

Comisiile parlamentare se vor reuni în perioada imediată pentru a revota toate proiectele de legi retrimise de către preşedintele Traian Băsescu, iar acesta va fi obligat să le semneze, deşi probabil că va face din nou "circ", aşteptând până la 12 noaptea înainte de a semna actele.
Economica.net - lun, 13 ian. 2014, 06:33
Ponta: Parlamentarii vor revota imediat toate legile retrimise de Băsescu, iar el va trebui să semneze

„Am discutat astăzi şi imediat, deşi e în vacanţă Parlamentul, comisiile se vor reuni, vom revota toate aceste legi. Nu mai poate să le mai…trebuie să le semneze în maxim 10 zile după ce sunt revotate. Probabil că va face din nou circul ăla pe care l-a făcut, semnează la 12 noaptea… o chestie de copil cu probleme, nu om serios”, a spus Ponta la Antena 3.

El a amintit că, în ultimele zile, preşedintele Traian Băsescu a retrimis la Parlament legea de aprobare a ordonanţei prin care este reeşalonată acordarea de certificate verzi, legea privind vânzarea de terenuri şi legea privind parteneriatul public-privat.

„Guvernul a avut un proiect de lege care a fost votat de Parlament şi care, sigur, nu interzice străinilor să cumpere, că n-avem voie, dar pune nişte condiţii, de preempţiune, în aşa fel încât, practic, se ajunge mai greu la cumpărarea de către… Doar dacă românii, vecini, cei care…Ce a făcut Traian Băsescu? A refuzat să promulge această lege. Deci, practic, astă seară, noi când vorbim, orice străin se duce mâine şi cumpără, nimic nu-l împiedică. Sper că nu este un interes privat. Cred că a făcut-o din dorinţa de a ne face rău. De asemenea, anul trecut am adoptat legea pentru eşalonarea subvenţiilor pentru energie verde. Băsescu a respins această lege. Eu nu ştiu dacă are şi un interes privat, dacă în afară de terenuri, şi-o fi cumpărat şi eoliene. E posibil, o să aflăm la un moment dat”, a spus Ponta.

Te-ar mai putea interesa și
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie sancționate
Nicio casă de marcat nu poate emite cod QR care să includă datele cerute oficial. Sute de mii de firme riscă să fie ...
Sute de mii de operatori economici riscă să fie sancționați contravențional, începând cu 1 noiembrie 2026, întrucât distribuitorii de aparatele de marcat electronice fiscale (AMEF) nu cunosc......
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Parcare nouă, pe cinci niveluri și fără rampe, în Sectorul 6. Cum va funcționa
Primăria Sectorului 6 anunță marți că va construi o parcare supraetajată, cu 104 locuri, pe strada Odgonului.
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Un mare lanț de magazine cu produse ieftine întră în România
Retailerul danez Flying Tiger Copenhagen, care vinde de la jucării și articole de papetărie până la produse pentru casă, ...
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Rata anuală a inflației a crescut uşor până la 6,5%
Indicele preţurilor de consum în luna septembrie 2026 comparativ cu luna august 2026 a fost 100,77%. Rata inflaţiei de ...