Ponta: Reducerea CAS cu 5% se va discuta în aprilie cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială

Premierul Victor Ponta a spus duminică seară că în aprilie se va discuta despre reducerea CAS cu 5% cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Mondială şi atunci se va şti când şi în ce măsură se va realiza.
Economica.net - Dum, 09 mart. 2014, 22:37
Ponta: Reducerea CAS cu 5% se va discuta în aprilie cu FMI, Comisia Europeană şi Banca Mondială

‘Pot să vă spun că în aprilie cu Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială unul din principalele obiective ale discuţiilor pe care o să le avem va fi reducerea cu 5% a CAS şi atunci o să ştim şi când şi în ce măsură chiar se realizează, dar din punctul nostru de vedere este un obiectiv destul de important şi care ar putea ajuta pe termen mediu nu doar la dezvoltarea mediului de afaceri, dar şi la combaterea evaziunii fiscale’, a spus Ponta, la România TV.

Premierul a afirmat că în ce priveşte sistemul de pensii contul individual de economisire va fi o mare provocare şi se va referi la cei care ies la pensie peste 40 de ani.

În ce priveşte o nouă lege a pensiilor, Ponta a menţionat că aceasta trebuie discutată înainte de a fi adoptată cu Curtea Constituţională.

‘Un obiectiv fundamental pentru o nouă lege a pensiilor ar fi principiul contributivităţii, dar la fel de important mie mi s-ar părea că o nouă lege a pensiilor ar avea sens doar dacă ai reuşi să reduci un pic decalajul între cele mai mari pensii şi cele mai mici. Au fost foarte multe decizii ale CCR în ultima perioadă legate de cum a interpretat Curtea dreptul la pensie, pentru asta trebuie să fim foarte atenţi care e opinia Curţii Constituţionale pentru că altfel o să ne trezim că o facem şi iarăşi recalculăm. Ca să reducem decalajul dintre pensiile mari şi cele mici trebuie să reducem pensiile de serviciu, iar CCR ne-a spus că nu avem voie să le reducem’, a arătat premierul.

„Deocamdată nu am luat un leu din taxa pe construcţiile speciale

Premierul Victor Ponta a declarat că deocamdată nu a luat niciun leu din taxa pe construcţiile speciale pentru că se vor face calculele în aprilie-mai.

‘Faimoasa taxă pe construcţii speciale este o lărgire a bazei de impozitare pentru că acelea erau clădiri scutite de impozit, aia înseamnă cu adevărat lărgirea bazei de impozitare, dacă mă duc la oamenii amărâţi nu doar că irit dar nu obţin niciun rezultat, ce rezultat a obţinut Guvernul Boc de la oamenii amărâţi? Deocamdată să ştiţi că nu am luat un leu pe acea taxă la care toată lumea a ţipat, a strigat, de parcă ziceai că fiecare are un stâlp la el acasă şi îl ţine în dormitor, deocamdată nu am luat niciun leu pentru că se vor face calcule în una aprilie- mai’, a spus premierul la România TV.

El a adăugat referindu-se la lărgirea bazei de impozitare că vrea ca Guvernul să obţină venituri de la cei puţini care au venituri foarte mari, nu neapărat de la cei care oricum nu au de unde să plătească.

TVA redusă, în primul rând la fructe şi legume

Premierul Victor Ponta a declarat că ar prefera ca mai întâi să se reducă TVA la fructe, legume şi carne,, dar aceste reduceri se vor putea negocia după ce vom avea încasările pe primul semestru de TVA la pâine. ‘Dacă avem un ritm de creştere aşa cum am avut în 2013, de 3,5% e sustenabilă propunerea privind reducerea TVA la 19%. Trebuie să mergem atât cât se poate tot spre zone ţintite în care să reducem TVA, deocamdată în zona alimentară, dar nu doar în zona alimentară. Eu aş vrea în primul rând la fructe şi legume pentru că acolo avem o evaziune uriaşă şi avem şi o competiţie neloială între producătorii locali şi fructele şi legumele care se aduc din afara UE şi UE unde avem evaziune la taxele intracomunitare. Mergem spre 9% cotă redusă la aceste produse. Să vedem dacă putem să le facem împreună cu TVA la carne şi produse din carne’, a spus Ponta la România TV. El a adăugat că sunt făcute simulări pe aceste reduceri dar problema este că vrea să vadă încasările pe primul semestru legate de TVA la pâine.

‘De fiecare dată FMI spune orice reduce la TVA ţi-o calculez că ai pierdut bani, nu ţi-o calculez că de fapt în felul ăsta noi luam 24% din nimic iar acum luăm 9% din ceva. La fel ne calculează şi pentru fructe, legume, carne, spune scădem cu 15% încasările la TVA, iar noi spunem şi acolo e tot din nimic că avem o foarte mare evaziune. După primul semestru se va vedea dacă am avut dreptate la pâine, s-ar putea să negociem mai uşor cu cei de la FMI’, a menţionat premierul.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar – studiu
Pentru 60% dintre cititorii români, bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar ...
Bugetul alocat lunar pentru achiziția de cărți se situează între 50-150 lei lunar, pentru 60% dintre cititori, arată datele unui sondaj realizat de Libris, librărie online de referință pe......
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Ciolacu: PSD va valida săptămâna viitoare candidatura Gabrielei Firea la Primăria Capitalei
Partidul Social Democrat va valida săptămâna viitoare în forurile statutare candidatura Gabrielei Firea la Primăria ...
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Mineritul de Bitcoin a înregistrat venituri record în ziua înjumătățirii recompenselor
Cea mai recentă înjumătățire (halving-ul) a recompenselor pentru “minarea” de bitcoin a avut loc săptămâna trecută ...
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
Popeyes va deschide la Pitești primul său restaurant din România situat în afara Bucureștiului
La doi ani de la deschiderea oficială a primului restaurant Popeyes în România, brandul originar din statul american Louisiana ...