Popa (ANCOM), despre domeniul comunicaţiilor: România are servicii calitative la preţuri mici şi o concurenţă ridicată între operatori

România are în domeniul comunicaţiilor servicii calitative la preţuri mici, o concurenţă ridicată între operatori şi oferte variate pentru utilizatori, a afirmat, vineri, Cristin Popa, director executiv Monitorizare şi Control în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).
Economica.net - vin, 20 nov. 2020, 10:56
Popa (ANCOM), despre domeniul comunicaţiilor: România are servicii calitative la preţuri mici şi o concurenţă ridicată între operatori

„România este o piaţă atipică în domeniul comunicaţiilor. Avem servicii calitative la preţuri mici şi avem o concurenţă ridicată între operatori şi oferte variate pentru utilizatori. În această situaţie fericită se găsesc, în primul rând, zonele metropolitane. Dacă mergem în zona rurală vom observa un decalaj destul de mare între urban şi rural în ceea ce priveşte accesibilitatea la serviciile de internet, acesibilitate care, din datele pe care le are autoritatea, în timp se observă o scădere în acest decalaj”, a menţionat Cristin Popa, la evenimentul online „Şcoala Smart – Şcoală Modernă, Accesibilă, Bazată pe Resurse şi Tehnologii digitale”.

În ceea ce priveşte „Strategia privind digitalizarea educaţiei din România 2021-2027//SMART-Edu”, Cristin Popa a subliniat că, pentru a fi cât mai practică pe viitor, „trebuie să avem în vedere foarte clar infrastructura de comunicaţii”.

„Dacă pe partea de internet fix, România se află între primele trei ţări în ceea ce priveşte conectivitatea şi suntem undeva la 49% din gospodării care au conexiune fixă de internet de mare viteză, pentru a ajunge la utilizatorul final şi la elev trebuie să facem tot posibilul de a reduce acest decalaj şi, de multe ori, nu se poate utiliza internetul fix de mare viteză peste tot – şi trebuie să mergem şi pe datele mobile pe care le accesăm. Ce face autoritatea în acest sens? Pentru reducerea decalajului, în toate licenţele pe care le-am dat operatorilor pentru dezvoltările tehnologice de radio am pus condiţii foarte clare de a intra şi în zonele în care nu este fezabil economic să dezvolţi o reţea de comunicaţii mobile”, a mai spus Cristin Popa.

Potrivit acestuia, în licitaţia de anul viitor, de spectru alocat în principal pentru dezvoltarea serviciilor tehnologice 5 G, se are în vedere să se intre cât mai mult cu servicii de date în zona rurală.

„Acest lucru îl verificăm permanent şi vom avea în vedere ca şi în licitaţia de anul viitor, de spectru alocat în principal pentru dezvoltarea serviciilor tehnologice 5 G, să intrăm cât mai mult cu servicii de date în zona rurală. Măsurăm asta permanent, verificăm, ca un instrument al autorităţii care cred că este bun pentru utilizatorul final. Avem aplicaţia ‘Ai semnal’, în care oricine poate intra pe aplicaţie poate vedea în faţa casei sau unde locuieşte ce nivel de semnal are pentru fiecare operator în parte şi pe ce tehnologie poate accesa. Evident că măsurătorile sunt făcute şi pentru tehnologia 4 G unde utilizatorul final va avea o imagine foarte clară pe ce operator poate să meargă pentru a avea o conexiune stabilă şi de bună calitate”, a mai spus Cristin Popa.

Te-ar mai putea interesa și
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Scandalul Epstein. Bill Gates va fi audiat de o comisie a Congresului SUA pe 10 iunie
Miliardarul Bill Gates, cofondator al Microsoft, va fi audiat pe 10 iunie de o comisie a Congresului american care anchetează cu privire la scandalul Epstein, a declarat marţi pentru AFP o sursă......
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru a alimenta Europa, zona României ar putea fi luată în calcul
Descoperire potențial uriașă de gaze în zona caspică, gigantul BP ar putea construi o nouă rută trans-caspică pentru ...
Un val de tranzacții și anunțuri recente sugerează că rezerve semnificative de gaze naturale se află în Platoul Ustyurt, ...
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite în bombardarea infrastructurii civile din Iran
Lisabona a autorizat ca avioanele SUA să folosească baza Lajes din Insulele Azore, cu condiția ca acestea să nu fie folosite ...
Portugalia afirmă că a autorizat 76 de aterizări ale unor avioane militare americane la baza aeriană Lajes din Insulele ...
Mircea Lucescu a murit
Mircea Lucescu a murit
Mircea Luceascu a murit marți, 7 aprilie 2026, la ora 20.30, au anunțat reprezentanții Spitalului Universitar într-un ...