Populaţia României, în scădere cu 6.200 de persoane, în noiembrie 2014

Populaţia României a scăzut cu 6.200 de persoane, în noiembrie 2014, comparativ cu luna anterioară, în timp ce numărul nou-născuţilor a fost mic cu 2.818, arată datele provizorii ale Institutului Naţional de Statistică /INS/, publicate luni.
Economica.net - lun, 12 ian. 2015, 10:49
Populaţia României, în scădere cu 6.200 de persoane, în noiembrie 2014

Potrivit sursei citate, în penultima lună din anul anterior, s-a înregistrat naşterea a 14.897 copii, cu 2.818 mai puţini decât în luna octombrie 2014. În acelaşi timp, numărul persoanelor ale căror decese au fost înregistrate în luna noiembrie a fost de 21.097, cu 784 mai puţine decât în luna anterioară, scrie Agerpres.

În luna analizată, sporul natural a fost negativ, respectiv de 6.200 de persoane (decedaţii având un excedent faţă de născuţii-vii), la fel ca în luna octombrie (4.166 persoane), iar numărul deceselor copiilor cu vârstă sub 1 an, înregistrate în luna noiembrie a fost de 114, în scădere cu 33 faţă de luna octombrie (147 decedaţi sub un an).

În ceea ce priveşte datele de nupţialitate şi divorţialitate, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat, în luna noiembrie a anului trecut, 6.535 de căsătorii, cu 4.917 mai puţine decât în luna octombrie. De asemenea, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 a fost de 2.345, cu 304 mai multe decât în luna octombrie.

Datele comparative ale INS între noiembrie 2014 şi noiembrie 2013 arată că numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 1.105 în noiembrie 2014, iar numărul persoanelor care au decedat a fost cu 827 mai mare faţă de luna noiembrie 2013.

Sporul natural a fost negativ, de 6.200 persoane, trend confirmat şi în luna noiembrie 2013, când sporul a fost mai mic cu 4.268 persoane. Numărul copiilor cu vârsta sub 1 an care au decedat a fost cu 17 mai mic decât în luna noiembrie 2013.

Conform INS, numărul căsătoriilor a fost cu 667 mai mare în penultima lună din 2014, comparativ cu acelaşi interval din 2013, în timp ce prin hotărâri judecătoreşti definitive şi conform Legii nr. 202/2010 s-au pronunţat cu 79 mai puţine divorţuri.

Datele privind fenomenele demografice s-au obţinut prin prelucrarea informaţiilor cuprinse în buletinele statistice de născuţi-vii, decese, căsătorii şi divorţuri întocmite de primăriile municipale, orăşeneşti şi comunale, odată cu înregistrarea fenomenelor în actele de stare civilă. Cifrele pentru anul 2013 sunt definitive, iar pentru anul 2014 sunt provizorii.

Te-ar mai putea interesa și
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a fost cea mai înmatriculată marcă de motociclete noi din România în primele nouă luni din 2026
CFMOTO a anunțat astăzi că încheie primele nouă luni ale anului ca marca de motociclete cu cele mai multe înmatriculări din România, cu un avans de peste 1.000 de unități față de......
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor Falkland
Argentina cere Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării să oprească activitățile petroliere din apropierea Insulelor ...
Guvernul argentinian a anunţat marţi că a cerut Tribunalului Internaţional pentru Dreptul Mării (TIDM) să emită un ...
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și Siemens
23 de locomotive noi pentru România. ARF desemnează câștigătorul licitației unde Softronic concurează cu Alstom și ...
Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a finalizat marți evaluarea ofertelor la licitația pentru achiziția a 23 ...
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv în România, peste un an
Apar tranzacțiile speciale cu energia din baterii. Ordinele de stocare vor apărea în PZU cuplată în Europa, inclusiv ...
În ultimul trimestru din 2027, în mecanismul de cuplare a piețelor de electricitate pentru a doua zi din Europa – la ...