Populaţia şi termocentralele vor consuma 3% gaze de import în luna februarie

Populaţia şi termocentralele care livrează agent termic consumatorilor casnici vor consuma, în luna februarie, gaze de import în proporţie de 3%, restul urmând să provină din producţia internă, potrivit unui document al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
Economica.net - mie, 27 ian. 2016, 10:39
Populaţia şi termocentralele vor consuma 3% gaze de import în luna februarie

Consumul total de gaze în luna februarie va fi de 15,49 milioane de MWh, din care populaţia şi termocentralele vor utiliza 7,07 milioane de MWh. Consumatorii casnici în sistem reglementat vor utiliza 5,01 milioane de MWh.

Producţia internă curentă se ridică la 9,63 milioane de MWh, în timp ce gazele autohtone extrase din depozite consumate în februarie vor fi de 5,58 milioane de MWh.

Marţi, Iulian Iancu, preşedintele Comisiei de industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, a declarat că România a importat zilele trecute gaze din Rusia la un preţ mai mic decât cel al gazelor din producţia internă, în condiţiile în care, anii trecuţi, preţul de import era de 530 de dolari pe mia de metri cubi (mai mult decât dublu faţă de cel autohton – n.r.).

‘Zilele trecute, când a fost ger, am avut o surpriză foarte mare să constatat că am importat 5 milioane de metri cubi de gaze pe zi, în vârf de consum, la un preţ sub cel de producţie internă, faţă de 530 de dolari pe mia de metri cubi, cât plăteam pe vremuri’, a arătat Iancu, în cadrul unei conferinţe pe tema cogenerării şi eficienţei sistemului de termoficare.

La finele săptămânii trecute, România a înregistrat un vârf de consum de gaze naturale, din cauza temperaturilor extrem de scăzute. Potrivit ministrului Energiei, Victor Grigorescu, românii au consumat în această perioadă 62 de milioane de metri cubi pe zi. Într-o zi normală de iarnă, consumul se situează în jurul valorii de 50 de milioane de metri cubi.

Potrivit ultimului raport lunar publicat de Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE), preţul gazelor ruseşti de import în luna septembrie a fost de 258 de dolari pe mia de metri cubi sau 93 de lei pe MWh, cu doar 15% mai mare decât cel de producţie internă.

Aceasta după ce, anii trecuţi, preţul gazelor importate era mai mult decât dublu faţă de cel românesc. Gazele ruseşti au un preţ care ţine cont de cotaţiile petroliere, cu un decalaj de 6-9 luni, iar, cum cotaţiile barilului s-au prăbuşit, şi preţul gazelor pe pieţele internaţionale a fost în picaj. Cotaţia petrolului a ajuns sub 30 de dolari, faţă de 115 dolari la mijlocul anului 2014.

Faţă de începutul anului 2015, preţul gazelor ruseşti în luna septembrie a fost mai mic cu 30%. În ianuarie 2015, acesta costa 375 de dolari pe mia de metri cubi sau 136 de lei pe MWh. Cu un an în urmă, în septembrie 2014, preţul gazelor de import era 361 dolari pe mia de metri cubi sau 114 lei pe MWh.

Preţul gazelor româneşti a fost 79 de lei pe MWh pe piaţa concurenţială în luna septembrie, similar cu cel de pe parcursul întregului an.

Te-ar mai putea interesa și
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Legislaţia privind criptomonedele este neclară şi poate genera litigii fiscale – avocat
Lipsa unor reguli contabile şi fiscale clare pentru societăţile care operează cu criptoactive poate genera litigii între contribuabili şi autorităţile fiscale, în contextul noilor obligaţii......
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada vrea un acord comercial cu Mercosur până la sfârşitul anului
Canada încearcă să încheie un acord comercial cu Mercosur înainte de sfârşitul anului, cu scopul de a găsi alţi ...
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ameninţă cu distrugerea centralelor electrice
SUA loveşte Iranul pentru a patra zi consecutiv, Teheranul a ripostat cu atacuri cu drone în Kuweit şi Bahrein. Trump ...
Armata americană, care se pregăteşte să reia blocada porturilor iraniene, a anunţat marţi că a lansat o nouă serie ...
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din 2022 încoace
Agricultura a produs anul trecut 117,7 miliarde de lei. Fermierii au dus în hambare cea mai mare producție de cereale din ...
Fermierii au generat anul trecut 117,7 miliarde de lei din producția agricolă realizată, cu peste 17% mai mult decât ...