Portughezii de la Greenvolt iau credit de 59 mil. euro pentru un parc eolian de 50 MW pe care îl fac în Dobrogea

Greenvolt Power, dezvoltator global de proiecte eoliene, solare și de stocare a energiei la scară largă, a obținut o finanțare în valoare de 58.5 milioane de euro din partea Erste Group Bank AG și Banca Comercială Română (BCR) pentru a susține dezvoltarea unui proiect eolian onshore de 49.8 MW amplasat în Săcele, în regiunea Dobrogea din sud-estul României, potrivit unui comunicat de presă.
Mihai Nicuţ - mie, 04 feb. 2026, 12:46
Portughezii de la Greenvolt iau credit de 59 mil. euro pentru un parc eolian de 50 MW pe care îl fac în Dobrogea

Finanțarea susține dezvoltarea continuă a proiectului, lucrările de construcție fiind deja în desfășurare, iar finalizarea lor fiind preconizată pentru al doilea trimestru din 2026. După ce va fi operational, parcul eolian va adăuga o capacitate suplimentară de energie regenerabilă în sistemul energetic al României, contribuind la securitatea energetică a țării și la obiectivele de decarbonizare, arată comunicatul.

Proiectul consolidează și mai mult prezența Greenvolt în Europa Centrală și de Est, o regiune în care Grupul continuă să avanseze un portofoliu diversificat de proiecte utility-scale în segmentele eolian, solar și stocare de energie în baterii, susținut de o strategie constantă de rotație a activelor și de finanțare.

În România, Greenvolt deține un portofoliu de proiecte utility-scale eoliene (555 MW), solare (77 MW) și de stocare în baterii (156 MW), fiind prezent și pe segmentul generării distribuite prin oferirea de soluții de energie regenerabilă on-site pentru clienții corporate și industriali prin intermediul Greenvolt Next.

“Europa Centrală și de Est și, în special, România rămân piețe strategice pentru Greenvolt, unde continuăm să realizăm și să livrăm proiecte de înaltă calitate, cu un impact clar și tangibil asupra procesului de tranziție energetică – esential din motive de mediu, dar și pentru a consolida independența și securitatea energetică, factori tot mai importanți pentru dezvoltarea și stabilitatea țărilor”, a spus João Manso Neto, CEO Greenvolt Group.

“Prin susținerea acestui proiect, Erste Group își subliniază angajamentul de a sprijini și consolida infrastructura de energie regenerabilă din România. Programul de finanțare reflectă încrederea noastră în istoricul Greenvolt și în fundamentele pe termen lung ale pieței românești de energie regenerabilă”, a declarat Ladislav Tolmáči, Head of Desk Project Finance, Erste Group Bank.

“Proiectul de finanțare este complet aliniat cu strategia BCR de a susține investițiile sustenabile și procesul de tranziție energetică din România. Suntem încântați să fim parteneri cu Greenvolt într-un proiect care contribuie la consolidarea capacității de energie regerabilă și a securității energetice pe termen lung a țării”, a spus Manuela Trisnevschi, Head of Energy and Utilities, Banca Comercială Română.

“Colaborarea cu Erste Group Bank AG și cu Banca Comercială Română pentru această tranzacție ne-a permis să structurăm o soluție financiară aliniată cu profilul de risc al proiectului și cu etapa de dezvoltare în care se află. Acest parteneriat aduce parcul eolian din Săcele mai aproape de operaționalizare și ne consolidează capacitatea de a dezvolta în paralel multiple proiecte pe piețele cheie”, a afirmat Adrian Góralski, Director of M&A and Project Finance la Greenvolt Power.

Citește și:

Greenvolt și Renovatio preiau Borzești Energy Storage. Tranzacția e pe masa Consiliului Concurenței

.Greenvolt Power, parte a Greenvolt Group, lider global în energie 100% regenerabilă, operează în segmentul Utility-Scale, fiind specializată în energie eoliană on-shore, solară și stocare de energie.

Cu o prezență puternică în 19 piețe din Europa, America de Nord și Asia, Greenvolt Power are un portofoliu total de 14,1 GW, cu aproximativ 1,7 GW în curs de construcție. Compania se numără, de asemenea, printre cei mai importanți dezvoltatori mondiali de sisteme de stocare a energiei în baterii (BESS), cu un portofoliu ce depășește 4,7 GW.

 

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor membre precum Franța
Bruxelles-ul propune mai multe dispozitive de siguranță pentru extinderea Uniunii Europene, pentru a calma temerile statelor ...
Comisia Europeană a propus marţi câteva dispozitive de siguranţă care vizează calmarea îngrijorărilor Celor 27, şi în special ale Franţei, legate de aderarea unor noi ţări la blocul......
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Comisia Europeană plănuiește să amâne cu un an intrarea în vigoare a normelor privind emisiile de metan
Uniunea Europeană intenţionează să amâne cu un an, dar nu mai mult, aplicarea normelor privind emisiile de metan pentru ...
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
Guvernul finlandez cere Google să suspende construcția de centre de date noi, din motive de mediu
O agenţie guvernamentală din Finlanda a cerut marţi companiei Google să suspende construcţia de noi centre de date în ...
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă asigurări Siegfried Mureșan
Parlamentul European nu va vota un buget multianual al UE care ar putea conține tăieri periculoase pentru România, dă ...
Parlamentul European (PE) nu va vota un buget al Uniunii Europene pentru 2028-2034 care ar propune tăieri periculoase pentru ...