Poşta Română anunță din nou că scoate la închiriat sediul central din București, situat pe Bulevardul Dacia

Compania Naţională "Poşta Română" (CNPR) închiriază clădirea unde avea sediul central, situată pe Bulevardul Dacia din Capitală, a anunţat, marţi, operatorul poştal.
AGERPRES - mar, 18 feb. 2025, 17:15
Poşta Română anunță din nou că scoate la închiriat sediul central din București, situat pe Bulevardul Dacia

„Această clădire impresionantă, finalizată în februarie 2007, are un regim de înălţime S+P+M+11 şi o suprafaţă totală de 6.294,37 mp. Construită pentru a combina eleganţa cu funcţionalitatea, fiecare detaliu al clădirii este gândit pentru a oferi un mediu de lucru inspiraţional şi eficient. Fiecare etaj dispune de o suprafaţă vitrată de 1.000 mp, permiţând luminii naturale să pătrundă şi să umple spaţiile de muncă cu energie pozitivă. Interioarele sunt amenajate pentru a îmbina confortul cu profesionalismul, fiecare etaj având chicinetă şi grupuri sanitare proprii. La parter, o unitate de alimentaţie publică adaugă un plus de confort pentru momentele de relaxare”, se arată într-un comunicat al Poştei Române transmis către AGERPRES.

Potrivit sursei citate, clădirea este dotată şi cu spaţii de depozitare tehnică şi un adăpost ALA (Adăpost pentru apărare locală antiaeriană). Compania nu a oferit acum detalii cu privire la preţul de închiriere şi nici motivul pentru care a luat această decizie.

În urmă cu trei săptămâni, directorul general al Poștei Române, Valentin Ștefan, a anunțat că sediul central companiei va fi închiriat, el precizând atunci și suma pe care societatea o va solicita.

„Ne vom muta în alt sediu și clădirea actuală va fi închiriată în perioada următoare cu 60.000 de euro pe lună. Procesul de eficientizare a companiei a vizat, spre exemplu, și reducerea numărului de șoferi arondați sediului central. Înainte erau 23 de șoferi, acum au rămas 2. Reducerea numărului de șoferi a fost urmată de reducerea numărului de mașini. Aveam lângă clădire o parcare pentru care plăteam 2.000 de euro lunar. Astfel, cheltuielile acestea au fost eliminate”, a declarat, într-o conferință de presă Valentin Ștefan.

La finalul anului 2024, Poşta Română avea 20.929 de salariaţi, în scădere faţă de anul anterior, de la 21.770.

Tot anul trecut, compania a înregistrat o creştere de peste 9% a cifrei de afaceri faţă de anul anterior, până la valoarea de 1,78 de miliarde de lei, care echivalează cu o creştere de 150 de milioane de lei (aproximativ 30 de milioane de euro).

Poşta Română este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale şi se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării (93,52% din pachetul de acţiuni) şi Fondul Proprietatea (6,48% din pachetul de acţiuni).

Te-ar mai putea interesa și
Cod roşu – Anunţ pentru românii care pleacă în Grecia. Începe primul val de căldură extremă
Cod roşu – Anunţ pentru românii care pleacă în Grecia. Începe primul val de căldură extremă
Grecia se pregăteşte să facă faţă primului val de caniculă din acest an, după ce a fost ferită de temperaturile record care au afectat cea mai mare parte a Europei în luna iunie, relatează......
Gigantul american Lockheed Martin anunţă că va produce rachete low-cost pentru sistemul Patriot
Gigantul american Lockheed Martin anunţă că va produce rachete low-cost pentru sistemul Patriot
Grupul american Lockheed Martin a anunţat luni că va produce o versiune mai ieftină a rachetelor interceptoare utilizate ...
Gazoduct între Nigeria şi Maroc. Şefii de stat din Comunitatea economică a statelor Africii de Vest (CEDEAO) au aprobat construcţia conductei
Gazoduct între Nigeria şi Maroc. Şefii de stat din Comunitatea economică a statelor Africii de Vest (CEDEAO) au aprobat ...
Şefii de stat din Comunitatea economică a statelor Africii de Vest (CEDEAO) au semnat duminică un acord interguvernamental ...
Problemele mari cu motorina din  Europa se vor agrava, avertizează Morgan Stanley. În România, prețurile continuă să crească
Problemele mari cu motorina din Europa se vor agrava, avertizează Morgan Stanley. În România, prețurile continuă să ...
Piaţa de motorină din Europa se confruntă cu o serie de mari probleme simultane pe partea de aprovizionare, susţin analiştii ...