Poşta Română are un nou preşedinte CA, Marian Pantazescu

Consiliul de Administraţie (CA) al Poştei Române are un nou preşedinte, Marian Pantazescu, administrator în companie din decembrie 2012, acesta înlocuindu-l pe Adrian Constantin Volintiru, care a renunţat la mandat invocând motive personale, a anunţat vineri operatorul poştal naţional.
Economica.net - vin, 12 iul. 2013, 11:49
Poşta Română are un nou preşedinte CA, Marian Pantazescu

„CA al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR) l-a desemnat în unanimitate pe Marian Pantazescu în funcţia de preşedinte al CA. Anterior, această funcţie a fost deţinută de Adrian Constantin Volintiru, al cărui mandat de administrator neexecutiv şi preşedinte al CA a încetat, din motive personale. Pantazescu face parte din CA al Poştei Române, ca administrator neexecutiv, din luna decembrie 2012, în urma implementării de către companie a prevederilor OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice”, se arată într-un comunicat al Poştei Române.

În comunicat se spune că Poşta Română parcurge un proces de restructurare şi modernizare care are ca obiectiv imediat restabilirea echilibrului între volumul de prestaţii poştale şi numărul de angajaţi ai companiei.

„Direcţiile strategice ale administratorilor CNPR urmăresc continuarea misiunii de furnizare a serviciului universal în condiţii de eficienţă pentru CNPR, echilibrarea balanţei operaţionale şi înregistrarea de profit, stabilizarea şi optimizarea fluxului de numerar, precum şi continuarea eforturilor de optimizare şi raţionalizare la nivelul reţelei de subunităţi poştale”, se menţionează în comunicat.

De asemenea, administratorii au ca obiectiv repoziţionarea portofoliului de produse şi servicii cât şi a politicii tarifare, pe baza criteriilor de competitivitate, precum şi introducerea unor programe de perfecţionare a salariaţilor poştali şi creşterea productivităţii în muncă.

„Echipa de management a CNPR are ca obiective principale creşterea veniturilor, reducerea cheltuielilor, diminuarea datoriilor istorice ale companiei şi consolidarea poziţiei de lider pe piaţă a companiei, într-un context economic marcat de reducerea volumului prestaţiilor poştale în perioada 2009 – 2012, acest fenomen înscriindu-se într-un trend global determinat de evoluţia tehnologică şi dezvoltarea comunicaţiilor online”, se arată în comunicat.

Consiliul de Administraţie al companiei este format din Adrian Apolzan, Gelil Eserghep, Dinu Malacopol (tot trei membri neexecutivi), Ion Smeeianu (membru executiv, director general) şi Adrian Cighi (reprezentând Fondul Proprietatea), alături de Marian Pantazescu.

Acţionarii CNPR sunt MSI – 75% şi Fondul Proprietatea – 25%.

Cu afaceri de 1,26 miliarde de lei în 2012, Poşta este cel mai mare operator local de profil şi are o reţea teritorială de 5.600 de unităţi.

Compania avea la sfârşitul anului 2012 datorii totale de 568,2 milioane de lei, în creştere cu 2,9% faţă de 2011, potrivit datelor din bilanţul Poştei remis MEDIAFAX.

În ultimii patru ani, compania a acumulat pierderi de 530 milioane de lei, cu toate că a bugetat profit în fiecare an.

Poşta avea 32.887 salariaţi la 31 decembrie 2012, faţă de număr mediu de 35.576 în 2008.

Te-ar mai putea interesa și
Nave de război americane au traversat strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iranul
Nave de război americane au traversat strâmtoarea Ormuz pentru prima dată de la începutul conflictului cu Iranul
Mai multe nave ale Marinei SUA au traversat sâmbătă Strâmtoarea Ormuz, a declarat un oficial american pentru Axios, scrie News.ro...
Negocierile SUA-Iran: Au început discuţiile directe, mediate de Pakistan
Negocierile SUA-Iran: Au început discuţiile directe, mediate de Pakistan
Statele Unite, Iranul şi Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuţii trilaterale menite să pună capăt războiului ...
Conacul din Argeș cumpărat de milionara Anja Graf din Elveția, scos la vânzare
Conacul din Argeș cumpărat de milionara Anja Graf din Elveția, scos la vânzare
Conacul Golescu-Gussi, cumpărat în 2022 de către milionara Anja Graf, proprietara Vision Apartments, este scos din nou ...
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, la abordare, resurse și planificarea în timp
Ciprian Ciucu: Herăstrăul nu este bine. În aproximatuv o lună voi face o dezbatere în parc cu privire la ce va urma, ...
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat sâmbătă că, în aproximativ o lună, va organiza o dezbatere ...