Poşta Română Broker de Asigurare lansează pe piaţă două poliţe pentru persoanele cu venituri reduse

Poşta Română Broker de Asigurare (PRBA) anunţă lansarea unor noi poliţe de asigurare destinate persoanelor cu venituri reduse, prima anuală pe care fiecare persoană urmează să o plătească fiind de 50 de lei, informează luni compania.
Economica.net - lun, 10 aug. 2015, 08:14
Poşta Română Broker de Asigurare lansează pe piaţă două poliţe pentru persoanele cu venituri reduse

Potrivit unui comunicat de presă al Companiei Naţionale Poşta Română /CNPR/, una dintre poliţe acoperă cheltuielile de deces sau invaliditatea permanentă, iar cea de-a doua reprezintă o asigurare facultativă a locuinţei, scrie Agerpres.

Noile produsele sunt oferite în peste 200 de birouri de asigurări ale PRBA din mediul urban, precum şi la ghişeele oficiilor poştale din restul ţării.

Prima poliţă dezvoltată de PRBA funcţionează ca ajutor de înmormântare şi acoperă atât decesul, cât şi invaliditatea permanentă. În prezent, bugetul asigurărilor sociale de stat oferă o indemnizaţie de 2.415 lei ca ajutor de înmormântare, dar suma nu acoperă cheltuielile necesare în astfel de situaţii, estimate la aproximativ 4.000 de lei. Astfel, în schimbul unei prime anuale de 50 de lei, persoana desemnată de asigurat va primi o indemnizaţie de 2.000 de lei dacă se află într-una dintre situaţiile menţionate.

În acelaşi timp, poliţa ‘Căsuţa Poştală’, cel de-al doilea produs dedicat, este o asigurare de tip ‘property’ şi este independentă de cea obligatorie pentru locuinţă. Riscurile asigurate includ incendii, explozii, inundaţii casnice, pagube provocate de trăsnet, căderi de grindină sau de zăpadă, accidente auto şi altele. Prima de asigurare este de 50 de lei pe an, iar suma asigurată este de 5.000 de lei la prim risc, cu o sub-limită de 1.000 de lei răspundere faţă de terţi. Această poliţă poate fi încheiată doar în condiţiile existenţei poliţei obligatorii (PAD), aşa cum prevede legea.

‘În urma răspunsului primit din partea clienţilor tradiţionali ai Poştei Române, decizia de încheiere a unei poliţe de asigurare a locuinţei a fost influenţată de adăugarea unor riscuri frecvente. Pentru mediul urban, este vorba despre scurgerea accidentală a apei din conductă, din cauza faptului că cei mai mulţi pensionari locuiesc în imobile ale căror instalaţii de apă sunt învechite. Pentru mediul rural se doreşte acoperirea riscului căderilor de grindină, ca urmare a fenomenelor meteorologice extreme care au afectat o mare parte a ţării în acest an’, se notează în comunicatul citat.

PRBA intermediază asigurări generale, de la RCA la poliţe de sănătate. În acest moment, PRBA oferă servicii de asigurare în oficii poştale cu birouri dedicate – aflate în Bucureşti şi în oraşele reşedinţă de judeţ – dar şi în oficii partajate, unde alături de serviciile poştale, la ghişeu, sunt oferite clienţilor şi servicii de asigurări. Totodată, cei peste 12.000 de factori poştali pot îndruma clienţii către produsele, serviciile şi punctele acreditate de vânzare ale PRBA.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Comisia Europeană: Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară au crescut cu 2% anul trecut
Notificările privind riscurile de siguranţă alimentară, transmise prin intermediul Sistemului de alertă rapidă pentru alimente şi furaje al Comisiei Europene, au crescut cu 2% anul trecut,......
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Trump amenință UE cu tarife vamale de 100% dacă taxează serviciile digitale furnizate de companiile americane
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat vineri că le va impune statelor Uniunii Europene taxe vamale de 100% dacă ...
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
George Simion: AUR la guvernare! Dacă nu se conformează Nicușor Dan, el trebuie suspendat
Preşedintele AUR, George Simion, solicită că Alianţa pentru Unirea Românilor să intre la guvernare, susţinând că ...
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat poziţia
Nicușor Dan: Am revenit la blocajul politic pe care marţi îl credeam depăşit. De marţi până azi, PNL şi-a schimbat ...
Preşedintele Nicuşor Dan transmite că partidele au revenit la "blocajul politic", după ce PNL se angajase marţi să ...