Poşta Română şi Intesa Sanpaolo demarează negocierile pentru a oferi servicii bancare şi financiare

Compania Naţională Poşta Română şi Grupul Intesa Sanpaolo demarează negocierile în vederea încheierii unui acord bilateral privind vânzarea de servicii bancare şi financiare în cadrul oficiilor poştale Poşta Română şi sub brandul 'Poşta Română', potrivit unui comunicat al băncii.
Economica.net - mie, 18 dec. 2013, 13:48
Poşta Română şi Intesa Sanpaolo demarează negocierile pentru a oferi servicii bancare şi financiare

Lansarea proiectului reprezintă rezultatul procesului de selecţie organizat de Compania Naţională Poşta Română, în conformitate cu noua strategie comercială aprobată de conducerea societăţii, al cărei obiectiv principal îl reprezintă diversificarea gamei de servicii oferite.

Cu o reţea de peste 5.600 de sucursale, Poşta Română deţine cea mai mare acoperire la nivel naţional de pe piaţa serviciilor poştale, comparabilă cu nivelul de acoperire al celor mai mari operatori de pe piaţa bancară.

‘Odată cu lansarea unui portofoliu de servicii financiare distribuite sub brand-ul propriu, Poşta Română va deveni în următorii ani unul dintre principalii jucători pe piaţa românească a serviciilor bancare. Ne propunem ca acest parteneriat să înlesnească accesul la serviciile bancare şi financiare pentru toţi cetăţenii români şi să genereze o sursă solidă de venit pe termen lung pentru companie. Completarea actualei oferte de produse şi servicii a Poştei Romane cu servicii financiar-bancare face parte din strategia pe termen mediu şi lung asumată de acţionarii companiei. Este un proces probat cu succes de alte administraţii poştale naţionale europene, iar Poşta Română nu va face excepţie de la acest trend. Ne aşteptăm ca ‘Poşta Română Servicii Financiare’ să impacteze major piaţa bancară, în perspectiva dezvoltării economice şi sociale a României’, susţine Alexandru Petrescu, director executiv al Companiei Naţionale Poşta Română.

Potrivit comunicatului, prin diversificarea propriilor activităţi, Poşta Română are ca obiectiv, pe de o parte, extinderea propriei baze de clienţi, iar pe de altă parte promovarea incluziunii financiare, ajungând în zonele geografice cele mai îndepărtate alături de un partener care are o lungă istorie pe piaţa financiară şi bancară europeană. Istoria Poştei Române şi recunoaşterea mărcii sale sunt două elemente esenţiale în favoarea unui proiect eficient pentru sectorul serviciilor financiare, care să fie pus la dispoziţia milioanelor de clienţi ai Poştei Române, în colaborare cu un partener de mare calibru în sectorul bancar.

‘Suntem pregătiţi să facem faţă acestei noi provocări bazându-ne pe o strategie clară cu baze solide: profitabilitatea sustenabilă, know-how-ul şi competenţele comerciale’, a declarat Ignacio Jaquotot, directorul Diviziei Bănci Subsidiare Internaţionale a Grupului Intesa Sanpaolo.

Compania Naţională ‘Poşta Română’ SA este operatorul naţional de servicii poştale lider pe piaţa din România. Printre acţionarii săi se numără statul român, prin Ministerul Societăţii Informaţionale, care deţine 75% din capitalul social, şi Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 25%. Poşta Română dispune de o reţea retail de peste 5.600 ghişee la nivelul întregii ţări, care oferă produse şi servicii poştale şi financiare tuturor clienţilor companiei în România. Poşta Română are o istorie de 150 ani iar brandul este recunoscut la nivel naţional şi internaţional.

La 31 octombrie, Poşta Română, furnizor de servicii poştale universale pe întreg teritoriul naţional, avea un număr de aproximativ 27.500 de angajaţi.

Intesa Sanpaolo este prezentă pe piaţa românească din anul 2008. Intesa Sanpaolo Bank Romania oferă propriilor clienţi o gamă completă de produse bancare. Intesa Sanpaolo Bank este prezentă pe piaţa din România cu 76 de sucursale situate în toate oraşele mari ale ţării iar prin cei 800 de angajaţi deserveşte aproximativ 100.000 de clienţi. La finele anului 2012, ISP România avea active totale de 1,152 miliarde euro, credite brute acordate clientelei în valoare de 904 milioane euro şi depozite directe de 562 milioane euro.

Te-ar mai putea interesa și
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală care pot apărea în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, susţine......
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...
ROMATSA și-a dat acordul pentru delimitarea spațiului aerian a viitorului Aeroport Galați – Brăila
ROMATSA și-a dat acordul pentru delimitarea spațiului aerian a viitorului Aeroport Galați – Brăila
Preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi, Costel Fotea, a anunţat vineri, în conferinţă de presă, că a reuşit, ...
Renault tatonează o posibilă colaborare cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi, în domeniul fabricării de autoturisme electrice
Renault tatonează o posibilă colaborare cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi, în domeniul fabricării de autoturisme ...
Renault a avut discuţii săptămâna aceasta cu firmele chineze Li Auto şi Xiaomi privind colaborarea în domeniile automobilelor ...