Poştaşii declanşează, marţi, grevă japoneză în toată ţara

Membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştaşi din România (SLPR) vor declanşa, marţi, greva japoneză în toată ţara, urmând ca joi, de la ora 10,00, să aibă loc pichete la sediile oficiilor judeţene de poştă din toată ţara şi la sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bucureşti (CNPR), a declarat, luni, pentru AGERPRES, secretarul general adjunct al Federaţiei Sindicatelor din Poştă şi Telecomunicaţii, Cristian Iancu.
Economica.net - lun, 12 mai 2014, 14:05
Poştaşii declanşează, marţi, grevă japoneză în toată ţara

‘Reprezentanţii Sindicatului Lucrătorilor Poştali /SLPR/ s-au întâlnit, duminică, la sediul Guvernului, cu ministrul delegat pentru Dialog Social, Aurelia Cristea, şi cu ministrul pentru Societatea Informaţională, Răzvan Cotovelea, pentru a prezenta situaţia salariaţilor din Poşta Română şi principalele revendicări care vizează conducerea companiei. Din păcate, în urma acestei întâlniri, nu s-au găsit soluţii la problemele cu care ne confruntăm şi, de aceea, am decis să respectăm întocmai calendarul de proteste anunţat săptămâna trecută’, a spus Cristian Iancu.

Potrivit acestui calendar, în săptămâna 12 – 16 mai, se va desfăşura o amplă campanie de informare a populaţiei cu privire la motivele care au generat protestele poştaşilor.

‘În cazul în care autorităţile competente ale statului vor ignora solicitările sindicatului, din data de 19 mai, liderii de sindicat, împreună cu reprezentanţi din structurile de conducere, vor intra în greva foamei’, a precizat Cristian Iancu.

Aproximativ 4.000 de sindicalişti din cadrul Federaţiei Sindicatelor Libere din Poşta Română /FSLPR/ au protestat, duminică dimineaţă, în faţa sediului Guvernului, conform informaţiilor Jandarmeriei.

De asemenea, membrii Sindicatului Lucrătorilor Poştaşi din România (SLPR) au pichetat, miercuri, 6 mai, sediul Companiei Naţionale Poşta Română din Bucureşti, cerând în principal demiterea directorului general al CNPR, Ion Smeeianu, şi a directorului executiv, Rosita Alexe, a anunţat, marţi, liderul sindicaliştilor, Matei Brătianu, într-o conferinţă de presă.

Revendicările sindicaliştilor vizează, totodată, renunţarea la ‘guvernanţa corporativă’ şi revenirea la vechea formă de conducere. De asemenea, se doreşte angajarea imediată a personalului necesar pe posturile vacante din operaţional, respectiv factori poştali, agenţi poştali, oficianţi, lucrători în tranzite. În plus, poştaşii vor să primească o creştere salarială egală cu echivalentul inflaţiei, în sumă fixă, începând cu data de 1 iunie.

 

Te-ar mai putea interesa și
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem un pașaport pentru investiții
Nazare: ECOFIN a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa. Avem ...
Consiliul pentru Afaceri Economice şi Financiare al Uniunii Europene (ECOFIN) a adoptat pachetul de integrare şi supraveghere a pieţelor de capital, o piesă centrală în Europa, a anunţat......
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ridicate
Marile bănci americane au raportat profituri solide. Cu toate acestea, ele au vertizat cu privire la impactul dobâznilor ...
Marile bănci de pe Wall Street au raportat marţi profituri trimestriale solide, consumatorii din SUA continuând să-şi ...
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au fost aduse
Kimberly Guilfoyle anunță că a demisionat din postul de ambasador al SUA în Grecia. Ea respinge acuzaţiile care i-au ...
Kimberly Guilfoyle, ambasadoarea SUA în Grecia, implicată într-un scandal de presă, a confirmat, marţi, că a demisionat, ...
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple şi-a prezentat primul dispozitiv de smart home
Apple a intrat oficial pe piaţa de smart home, după ce a lansat marţi HomeView, primul dispozitiv de smart home al companiei ...