PPC raportează un profit EBIDTA de 1 miliard de euro în primul semestru din 2025, în creștere cu 7%. Compania își prezintă perspectivele pe tot anul

Grupul grec Power Public Corporation (PPC) anunță că a înregistrat o performanță solidă în prima jumătate a anului 2025, cu rezultate în T2 care le-au depășit pe cele din T1, așa cum era de așteptat, datorită îmbunătățirii condițiilor de vânt care au contribuit la creșterea producției din parcurile eoliene, precum și a performanței generale mai bune a afacerii integrate.
Economica.net - J, 07 aug. 2025, 19:17
PPC raportează un profit EBIDTA de 1 miliard de euro în primul semestru din 2025, în creștere cu 7%. Compania își prezintă perspectivele pe tot anul

Ca urmare, EBITDA ajustat a ajuns la 1 miliard de euro în S1 2025, marcând o creștere de 7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Investițiile totale au fost de 1,3 miliarde de euro, din care 90% au fost alocate proiectelor din domeniul surselor regenerabile de energie (RES), producției flexibile și proiectelor de distribuție a energiei electrice, în conformitate cu obiectivele strategice ale PPC pentru dezvoltarea unui portofoliu curat și flexibil de producție a energiei, modernizare și digitalizare a rețelelor de distribuție.

Capacitatea instalată în surse regenerabile a ajuns la 6,3 GW în S1 2025, după finalizarea construcției a încă 83 MW în parcul solar de la Ptolemaida, cu restul de 100 MW vizat pentru finalizare până la finele anului 2025. Acesta este cel mai mare parc solar din Grecia, dezvoltat pe amplasamentul unei foste mine de cărbune și, odată finalizat la sfârșitul anului 2025, va avea o capacitate totală de 550 MW. Proiectul este o dovadă concretă că tranziția energetică poate aduce beneficii comune atât pentru PPC, cât și pentru comunitățile locale. În paralel, PPC continuă să își dezvolte portofoliul de energie verde, cu proiecte de 871 MW în fază de construcție în T2 2025, și o capacitate totală de 3,7 GW a proiectelor aflate în construcție, pregătite pentru construcție sau în etapa de licitație.

Producția de energie pe bază de cărbune a scăzut în prima jumătate a lui 2025 cu 6% față de S1 2024 și a fost de 1,4 TWh. Producția de energie din surse regenerabile a crescut cu 1,5% față de S1 2024, în ciuda scăderii cu 347 GWh (-19%) a producției hidro, datorată debitului mic de apă intrat în rezervoare. Această schimbare în producția de energie verde a fost impulsionată în principal de producția parcurilor eoliene și solare, care a crescut cu 40%, respectiv, 17%, comparativ cu S1 2024, reflectând atât adăugarea de noi capacități, cât și îmbunătățirea condițiilor de vânt în T2 2025. Ca rezultat, producția de energie din surse regenerabile a ajuns la 3,1 TWh, ceea ce reprezintă 32% din producția totală de energie electrică a PPC.

În același timp, producția din gaz natural a crescut cu 18% comparativ cu S1 2024, în principal pentru a compensa scăderea producției hidro în prima jumătate a lui 2025, precum și creșterea balanței export-import din Grecia (creșterea exporturilor combinată cu scăderea importurilor) în aceeași perioadă. Progresul PPC în materie de ESG se reflectă și în evaluările acordate Grupului de organizații internaționale și agenții de rating în domeniul sustenabilității. După recentele punctaje îmbunătățite acordate de CDP, S&P Global și ISS, o altă agenție internațională, Sustainalytics, a evidențiat îmbunătățirea profilului ESG al PPC, atribuindu-i un nivel de risc mai scăzut. Probleme precum emisiile și gestionarea deșeurilor, precum și relațiile cu comunitățile locale, sunt piloni cheie în evaluarea Sustainalytics, iar odată cu continuarea planului de decarbonizare, se așteaptă îmbunătățiri suplimentare ale ratingului.

Performanță financiară

EBITDA ajustat a crescut la 1 miliard de euro, de la 0,9 miliarde euro, iar venitul net ajustat după scăderea sumelor ce revin participațiilor minoritare a fost de 0,20 de miliarde de euro față de 0,18 miliarde de euro.

Raportul de îndatorare (datorie netă/EBITDA) a fost de 3,2x, datorită investițiilor mai mari, sub plafonul autoimpus de 3,5x, cu datoria netă ajungând la 6 miliarde de euro la data de 30.06.2025, în conformitate cu prevederile planului de afaceri, față de 5,1 miliarde de euro la sfârșitul lui 2024.

Pe 25 iunie 2025, Adunarea Generală a Acționarilor a aprobat distribuirea unui dividend brut de 0,40 de euro/acțiune, plătit începând de pe 25 iulie 2025.

 

Perspective pentru 2025

Rezultatele din primul semestru întăresc perspectivele pentru întregul an. PPC își reconfirmă estimările pentru 2025 EBITDA ajustat de 2 miliarde de euro, venit net ajustat după plata intereselor minoritare de peste 0,4 miliarde de euro și o distribuție a dividendelor de 0,60 de euro/acțiune (+50% față de anul fiscal 2024, +140% față de 2023).

”Am obținut un set solid de rezultate în prima jumătate a anului 2025, susținute de performanța puternică din al doilea trimestru, care reflectă implementarea consecventă a priorităților noastre strategice.

Investițiile au ajuns la 1,3 miliarde euro, cu focus clar pe întărirea rețelelor noastre de distribuție și accelerarea extinderii proiectelor în domeniul surselor regenerabile – ambii fiind piloni centrali ai strategiei noastre de creștere. În ultimii trei ani, PPC a realizat investiții semnificative în valoare de 6 miliarde euro, care au contribuit atât la creșterea profitabilității Grupului, cât și la capacitatea sa de a-și sprijini clienții prin tarife competitive. Situația noastră financiară rămâne solidă, oferindu-ne flexibilitatea necesară pentru a susține planul nostru ambițios de investiții.

Sursele regenerabile reprezintă acum 50% din capacitatea noastră totală instalată și ne extindem activ acest portofoliu. Doar în al doilea trimestru, aproximativ 0,9 GW de capacitate suplimentară a avansat în faza de construcție, în timp ce portofoliul nostru de proiecte continuă să se maturizeze într-un ritm constant. De asemenea, înregistrăm progrese concrete în ceea ce privește obiectivele noastre de decarbonizare și suntem în continuare pe drumul cel bun pentru a elimina lignitul din mixul nostru energetic până în 2026.

În concluzie, performanța noastră solidă din prima jumătate a anului ne întărește încrederea că putem livra atât o creștere sustenabilă, cât și randamente atractive pentru acționarii noștri. Pe baza acestor rezultate, ne reafirmăm estimările pentru întregul an 2025: un EBITDA ajustat de 2 miliarde euro și un venit net ajustat de peste 0,4 miliarde euro – obiective care rămân perfect realizabile luând în considerare performanța de până acum”, a declarat Georgios Stassis, președinte și CEO PPC.

 

Te-ar mai putea interesa și
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
Carburanții s-au ieftinit din nou, pentru a doua zi la rând. Cât costă benzina și motorina azi, 5 decembrie
A doua ieftinire consecutivă a carburanților: azi Petrom a ieftinit benzina și motorina după ce ieri scăzuse prețul doar la motorină....
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Top constructori autostrăzi: Makyol, Erbașu și Nurol au avut cele mai mari progrese în octombrie
Cele mai mari progrese la autostrăzi în octombrie au fost înregistrate pe șantiere din zona Transilvaniei, potrivit datelor ...
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească prețurile, alții își vor ajusta portofoliul către modele mai scumpe”
Noi scumpiri ale telefoanelor în 2026. Cauze și explicații: ”Unii producători vor fi inevitabil obligați să crească ...
În 2026, piața mondială a telefoanelor se va contracta cu 1% din cauza penuriei de componente de memorie, ceea ce va determina ...
Veltol Holding investește 500.000 de euro în tehnologie proprie și se pregătește de export în Europa. ”Ne dorim să devenim un reper regional în tehnologia de stocare și management energetic”
Veltol Holding investește 500.000 de euro în tehnologie proprie și se pregătește de export în Europa. ”Ne dorim să ...
Veltol Holding, companie românească cu sediul la Târgu Mureș care a investit 500.000 de euro în dezvoltarea unui sistem ...