Prefectul Capitalei a emis ordinul de suspendare a lui Neculai Onţanu

Prefectul Capitalei, Paul Nicolae Petrovan, a emis, vineri, ordinul prin care se constată suspendarea de drept a mandatului de primar al Sectorului 2 al lui Neculai Onţanu, arestat preventiv într-un dosar de corupţie, potrivit News.ro.
Economica.net - vin, 25 mart. 2016, 16:45
Prefectul Capitalei a emis ordinul de suspendare a lui Neculai Onţanu

Prefectura Capitalei informează că, după ce Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a II-a Penală, a comunicat, prin fax că a dispus arestarea preventivă a lui Neculai Onţanu, a fost emis ordinul prin care s-a constatat suspendarea de drept a mandatului de primar al acestuia, începând cu data încarcerării, acest lucru fiindu-i comunicat şi edilului.

Pe întreaga perioadă a suspendării, atribuţiile primarului vor fi exercitate de viceprimarul sectorului 2, Mugur Mihai Toader.

Neculai Onţanu a fost arestat preventiv, vineri, în dosarul în care este acuzat că a luat mită un teren de 1.500 de metri pătraţi, în valoare de 4,2 milioane de euro, pentru a facilita retrocedarea multor terenuri de peste 83.000 de metri pătraţi.

Te-ar mai putea interesa și
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Drept la replică – Îmbuteliatorul apei minerale Bilbor a intrat în concordat preventiv
Aqua Bilbor S.R.L. solicită publicarea prezentului drept la replică în raport cu articolul publicat la data de 20.08.2026 pe website-ul www.economica.net, intitulat „Îmbuteliatorul apei......
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Creditarea în era FinTech: cum se împrumută românii astăzi
Piața serviciilor financiare din România parcurge o transformare structurală accelerată, marcată de convergența dintre ...
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai își extinde masiv gama până în 2030: peste 100 de modele noi la nivel mondial
Hyundai Motor își propune să lanseze sau să actualizeze peste 100 de modele la nivel global până în 2030 și să-și ...
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului: Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu presiunea lor economică
Preşedintele Iranului, Massoud Pezeshkian, a afirmat astăzi că Statele Unite nu vor obţine „nimic” cu noua lor presiune ...