Premieră. Asigurări RCA, CASCO sau de locuință, de la stațiile SelfPay din magazine

Asirom VIG anunță că a încheiat un parteneriat cu SelfPay, astfel încât oamenii să poată achita asigurări direct la terminalele de plată. Deocamdată sunt disponibile produsele RCA, CASCO, de locuință și de călătorie.
Ion Dobreanu - J, 15 mai 2025, 10:45
Premieră. Asigurări RCA, CASCO sau de locuință, de la stațiile SelfPay din magazine

Acest parteneriat aduce ofertele de asigurare Asirom la Stațiile de Plată SelfPay din toată țara, printr-un sistem intuitiv, ușor de folosit, care direcționează clienții către aplicația myAsirom pentru configurarea unei oferte personalizate, precum și către pagina în care pot efectua plata polițelor prin simpla scanare a codului de bare de pe decontul de ofertă, anunță un comunicat de presă.

În acest moment, utilizatorii pot obține oferte personalizate scanând codul QR afișat pe ecranul Stațiilor de Plată SelfPay pentru asigurarea CASCO, asigurarea facultativă a locuinței Căminul Meu, asigurarea de călătorie Easy Travel și asigurarea RCA, urmând ca oferta să fie completată în viitor cu noi produse Asirom.

“Rămânem fideli filozofiei „Simplu.Sigur” prin acest nou parteneriat care ne aduce și mai aproape de români – la magazinul din colț, în supermarketuri, piețe sau benzinării. Căutăm mereu noi soluții adaptate tuturor clienților noștri, iar cu ajutorul SelfPay reușim să aducem siguranța și protecția la doi pași și la câteva click-uri distanță”, a declarat Mădălin Roșu, Președinte al Directoratului Asirom Vienna Insurance Group.

Clienții pot consulta ofertele Asirom și pot plăti polițele în cele peste 12.000 de Stații de Plată SelfPay amplasate în marile rețele de retail, centre comerciale, piețe, benzinării, magazine de proximitate, primării sau alte instituții publice, din circa 2.000 de localităţi din toată ţara. Lista completă a locațiilor în care sunt amplasate Stații de Plată SelfPay poate fi consultată aici.

“Ne bucurăm să extindem portofoliul de servicii disponibile la Stațiile de Plata SelfPay prin parteneriatul cu Asirom, un nume de referință în domeniul asigurărilor. Prin această colaborare, facilităm accesul rapid și simplu la ofertele și plata polițelor Asirom, contribuind la consolidarea demersurilor noastre de digitalizare a serviciilor financiare. Totodată, inițiativa susține misiunea SelfPay de a oferi soluții de plată moderne și accesibile tuturor românilor. Obiectivul nostru rămâne acela de a oferi o experiență intuitivă și eficientă pentru utilizatori, indiferent unde se află”, adaugă Adrian Badea, Director General al SelfPay SA.

Te-ar mai putea interesa și
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări
Dumitru Chisăliță (AEI): Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri ...
Infrastructura energetică offshore devine o ţintă cu valoare strategică şi necesită măsuri de protecţie adaptate noilor ameninţări, acest lucru fiind cu atât mai relevant în contextul în......
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Ciucu, după ce insolvența STB a fost votată de consilierii generali: Ne-a trecut glonțul pe la ureche
Primăria Capitalei a anunțat marți că pentru declanșarea procedurii de insolvență a STB urmează să fie depusă cerere ...
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome nu au site-uri accesibile
La un an de la aplicarea legislației europene privind accesibilitatea digitală, 9 din 10 companii analizate de Wawsome ...
După un an de la data de 28 iunie 2025, de la care au devenit obligatorii cerințele European Accessibility Act pentru produsele ...
Lovitură în plin încasată de Guvern. SANITAS obține în instanță suspendarea procedurii privind Legea salarizării personalului plătit cu fonduri publice
Lovitură în plin încasată de Guvern. SANITAS obține în instanță suspendarea procedurii privind Legea salarizării ...
Curtea de Apel Bucureşti a admis marţi o cerere a Federaţiei SANITAS şi a dispus suspendarea procedurii proiectului legii ...