Premieră în Uniunea Europeană. Slovenia le interzice intrarea pe teritoriul său a miniștrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich

Guvernul sloven a anunţat joi interzicerea intrării pe teritoriul său a doi miniştri israelieni de extremă dreapta, o iniţiativă prezentată ca fiind o premieră în Uniunea Europeană", transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - J, 17 iul. 2025, 21:06
Premieră în Uniunea Europeană. Slovenia le interzice intrarea pe teritoriul său a miniștrilor israelieni de extremă dreapta Itamar Ben Gvir și Bezalel Smotrich

Itamar Ben Gvir, ministrul Securităţii Naţionale, şi Bezalel Smotrich, ministrul de Finanţe (foto), parteneri-cheie în coaliţia premierului israelian Benjamin Netanyahu, vor fi declaraţi „personae non gratae” din cauza „declaraţiilor lor genocidare, care încurajează o violenţă extremă şi grave încălcări ale drepturile umane ale palestinienilor”, se afirmă într-un comunicat.

Cei doi promovează expansiunea coloniilor evreieşti în Cisiordania şi încurajează acolo „purificarea etnică”, la fel ca în Gaza, denunţă Guvernul sloven.

„Este vorba despre prima măsură de acest tip în UE, noi suntem oarecum pionieri, chiar dacă alte ţări din afara continentului au lovit recent aceşti doi miniştri cu interdicţie de călătorie”, a declarat pentru presă ministrul de Externe sloven, Tanja Fajon.

„Trimitem astfel un mesaj clar Guvernului israelian: masacrul civililor nevinovaţi trebuie să înceteze”, a adăugat ea.

Australia, Canada, Marea Britanie, Noua Zeelandă şi Norvegia au anunţat în iunie sancţiuni împotriva aceloraşi doi miniştri, care au primit interdicţie de intrare în aceste state, un demers condamnat de Washington la momentul respectiv.

Slovenia a recunoscut anul trecut statul palestinian, iar preşedinta Natasa Pirc Musar a denunţat recent, în Parlamentul European, un genocid.

Statul palestinian este recunoscut de aproape 150 de ţări, nu însă şi de majoritatea celor occidentale.

Te-ar mai putea interesa și
Criză petrol – O şesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie, anunţă AIE
Criză petrol – O şesime din rezervele strategice de petrol au fost epuizate din luna martie, anunţă AIE
Agenţia Internaţională a Energiei (AIE) a indicat sâmbătă că aproape o şesime din rezervele strategice de petrol ale statelor membre au fost epuizate din luna martie, când AIE a decis să......
Noul Guvern – Președintele are consultări cu partidele pentru desemnarea noului premier
Noul Guvern – Președintele are consultări cu partidele pentru desemnarea noului premier
Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou consultări cu partidele politice parlamentare pentru desemnarea unui candidat ...
Anunţ MApN – Începe exercițiul MOBEX Bucureşti – Ilfov 26
Anunţ MApN – Începe exercițiul MOBEX Bucureşti – Ilfov 26
Exerciţiul "MOBEX Bucureşti - Ilfov 26", destinat verificării stadiului pregătirii populaţiei pentru apărare, începe ...
Epopeea plăcuțelor de înmatriculare străine: Cum au ajuns 60.000 de mașini din Italia să aibă numere „de Polonia”
Epopeea plăcuțelor de înmatriculare străine: Cum au ajuns 60.000 de mașini din Italia să aibă numere „de Polonia”
Fenomenul înmatriculărilor transfrontaliere ca metodă de optimizare fiscală agresivă capătă proporții macroeconomice ...