Premieră: Numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de Bacalaureat va fi sub 100.000, pentru prima dată în ultimii 26 de ani

Pentru prima oară în ultimii 26 de ani, numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de Bacalaureat va fi sub 100.000, o premieră nedorită, a anticipat, marţi, la Galaţi, la deschiderea celei de-a XI-a ediţii a Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor din România, Sorin Cîmpeanu.
Economica.net - mar, 09 aug. 2016, 11:54
Premieră: Numărul absolvenţilor de liceu cu diplomă de Bacalaureat va fi sub 100.000, pentru prima dată în ultimii 26 de ani

Potrivit acestuia, scăderea accentuată a numărului absolvenţilor de liceu se reflectă în dificultăţile pe care le au universităţile în a-şi ocupa locurile scoase la admitere, iar pe termen lung acest fenomen ar putea conduce la neîndeplinirea procentelor stabilite de România privind numărul absolvenţilor de învăţământ superior, număr oricum inferior celui stabilit de Uniunea Europeană (UE).

‘Ne confruntăm cu acest trend descendent demografic. Avem anul acesta 88.000 absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat, probabil vom mai avea 9-10.000 în sesiunea de toamnă, însă oricum vom avea sub 100.000 de absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat. Este primul an după 1990 în care coborâm sub 100.000 şi am avut ani cu peste 200.000 de absolvenţi. (…) Este o provocare, iar deja universităţile româneşti simt acest lucru. Eu provin dintr-o universitate care a reuşit să-şi ocupe toate locurile de studii cu licenţă şi masterat din primele zile la admitere, dar acest lucru nu s-a întâmplat la multe universităţi din ţară. Iar acest lucru va constitui din ce în ce mai mult o problemă de cantitate mai ales că pentru 2020 ne-am propus să avem un anumit procent al absolvenţilor de învăţământ superior care oricum e mult sub ce şi-a propus UE’, a declarat Sorin Câmpeanu.

Ministrul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, Mircea Dumitru, a confirmat problema demografică, dar a precizat că ea nu poate fi rezolvată nici de universităţi şi nici de ministerul pe care îl conduce.

‘Scăderea demografică afectează învăţământul din România, sunt universităţi care nu mai reuşesc, în sesiunea din vară, să-şi completeze locurile, vom vedea ce se va întâmpla, este un factor pe care nici ministerul nici universităţile nu îl pot controla în momentul de faţă’, a afirmat Mircea Dumitru.

Totodată, ministrul Educaţiei a mai precizat că ‘universităţile au autonomie, ştiu să-şi gestioneze bugetele şi profilurile, iar unele specializări dispar, altele apar, este un proces firesc, natural, nu ministerul este cel care ia decizii aici şi suntem convinşi că anumite specializări aflate acum în oarecare declin pot să fie cerute peste câţiva ani’.

Mircea Dumitru şi Sorin Cîmpeanu, alături de preşedintele Klaus Iohannis, au participat marţi la deschiderea Forumului Organizaţiilor Studenţeşti din România, eveniment care a avut loc în Aula Magna a Universităţii Dunărea de Jos din Galaţi şi la care au fost prezenţi peste 350 de studenţi din 17 centre universitare din ţară.

Te-ar mai putea interesa și
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze pentru pieţele în curs de dezvoltare
Alexandru Nazare: Am cerut la ECOFIN mai mult capital pentru companiile româneşti şi reguli europene care să funcţioneze ...
România a solicitat, în cadrul reuniunii ECOFIN, ca integrarea pieţelor europene de capital să faciliteze accesul companiilor româneşti la finanţare şi să ţină cont de particularităţile......
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Președintele palestinian Mahmoud Abbas amână până pe 11 septembrie 2027 desfășurarea alegerilor legislative și prezidențiale
Preşedintele Autorității Naționale Palestiniene Mahmoud Abbas a decretat sâmbătă că alegerile prezidenţiale şi ...
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor Grosu
Republica Moldova îşi va modifica legislaţia pentru a produce drone militare, anunță preşedintele Parlamentului Igor ...
Guvernul pro-european al Republicii Moldovq intenţionează să facă demersuri pentru modificarea legislaţiei, astfel încât ...
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien de 1.000 de lei bucata. Diana Buzoianu cere demisii și anunță că va sesiza Parchetul
Rezultate supriză în urma unui control la ANM. Instituția a cumpărat haine, genţi și parfumuri, inclusiv un sutien ...
Ministrul interimar al Mediului Diana Buzoianu a prezentat astăzi rezultatele surprinzătoare ale unui control realizat ...