Premierul britanic Boris Johnson a ieşit de la terapie intensivă, dar nu e în afara pericolului

Boris Johnson nu este încă în afara pericolului şi trebuie să-şi dea timp pentru a-şi reveni după infecţia cu coronavirus, a declarat vineri tatăl premierului britanic, Stanley Johnson, într-un interviu la BBC, transmite Agerpres.
Economica.net - vin, 10 apr. 2020, 09:59
Premierul britanic Boris Johnson a ieşit de la terapie intensivă, dar nu e în afara pericolului

Boris Johnson, în vârstă de 55 de ani, a ieşit joi seara de la terapie intensivă, unde se afla de luni. El a fost transferat într-o altă secţie a spitalului londonez St Thomas.

„Trebuie să se odihnească. Din câte înţeleg, a fost transferat de la terapie intensivă într-o secţie de recuperare, dar nu cred că putem spune că este în afara pericolului”, a spus la BBC Stanley Johnson, tatăl liderului conservator, fost funcţionar european. „Trebuie să-şi dea timp. Nu cred că poţi să ieşi din aşa ceva şi să revii direct în Downing Street şi să iei din nou frâiele fără o perioadă de readaptare”, a adăugat acesta.

În absenţa lui Boris Johnson, cel care asigură interimatul la conducerea cabinetului este ministrul de externe, Dominic Raab.

Guvernul i-a avertizat joi pe britanici că, din cauza agravării epidemiei, trebuie să se pregătească pentru o prelungire a măsurilor de izolare, prevăzute în principiu pentru trei săptămâni, până luni.

Cu toate acestea, ministrul pentru locuinţe, Robert Jenrick, este criticat vineri pe prima pagină a multor ziare pentru că s-a dus să-şi viziteze părinţii, la o distanţă de 60 km, în ciuda mesajelor oficiale către britanici de a rămâne acasă.

Jenrick s-a justificat pe Twitter că le-a dus medicamente părinţilor săi şi că a respectat regulile de distanţare socială.

Te-ar mai putea interesa și
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Noutate pentru clienții casnici de energie electrică. Furnizorii vin cu prețuri fixe pe perioade mai mari de un an
Tot mai mulți furnizori de energie electrică vin cu oferte cu prețuri fixe ce se întind pe o perioadă mai mare decât cea de un an, care era standardul contractual. Care este explicația....
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, spune că este indispensabilă o colaborare mondială privind inteligența artificială
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a calificat miercuri drept ''indispensabilă'' o coordonare mondială privind ...
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
MAE spune că urmărește îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a transmis miercuri că urmăreşte îndeaproape respectarea drepturilor persoanelor ...
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Dan Dungaciu: AUR va merge la consultările de joi de la Cotroceni. AUR nu votează niciun guvern din care nu face parte
Alianța pentru Unirea Românilor va participa, joi, la consultările de la Palatul Cotroceni privind desemnarea candidatului ...