Premierul canadian Mark Carney consideră că amenințările lui Trump sunt de fapt o tactică de negociere

Prim-ministrul canadian, Mark Carney, a minimalizat luni recentele ameninţări formulate de preşedintele american Donald Trump cu privire la impunerea de taxe vamale de 100%, apreciind că acestea se înscriu în primul rând într-o strategie de negociere comercială, transmite AFP, relatează Agerpres.
AGERPRES - lun, 26 ian. 2026, 21:49
Premierul canadian Mark Carney consideră că amenințările lui Trump sunt de fapt o tactică de negociere

„Vom intra în curând în negociere sau în revizuire a acordului nostru cu Statele Unite şi cu Mexic (ACEUM)”, a amintit Mark Carney.

„Preşedintele (Trump) este un negociator experimentat (…) Consider că anumite dintre aceste comentarii şi dintre aceste luări de poziţie trebuie să fie repuse în acest context mai larg”, a adăugat el.

Preşedintele american a ameninţat sâmbătă cu impunerea de ‘drepturi vamale de 100%’ asupra importurilor din Canada în Statele Unite în caz de acord comercial între Canada şi China, după ce premierul canadian anunţase un acord preliminar la Beijing la mijlocul lunii ianuarie.

Te-ar mai putea interesa și
Apare un nou război al resurselor: China restricționează exportul tehnologiilor pentru panouri solare și blochează extinderea producției în SUA și India
Apare un nou război al resurselor: China restricționează exportul tehnologiilor pentru panouri solare și blochează extinderea ...
China vrea controlul exporturilor unui număr de 12 tehnologii folosite pentru producerea echipamentelor solare, citând îngrijorări legate de securitatea naţională, ca parte a unei revizuiri mai......
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Carrefour estimează pierderi de zeci de milioane de euro după protestele violente din Franța. 1.500 de comercianți afectați
Alexandre Bompard, directorul general al grupului Carrefour și președintele Federației Comerțului și Distribuției (FCD), ...
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Dronele doborâte în România ar fi de proveniență rusească. Miruță: Este pentru prima oară când doborâm astfel de drone
Cele două drone doborâte în spațiul aerian al României ar fi de proveniență rusească, de tip Geran-4, potrivit ministrului ...
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța numără pagubele după protestele violente: peste 500 de polițiști răniți și sute de magazine distruse
Franța s-a trezit duminică în fața distrugerilor provocate de una dintre cele mai violente zile de tulburări sociale ...