Premierul Cioloş efectuează o vizită de lucru în SUA în perioada 22 – 25 mai

Premierul Dacian Cioloş începe duminică o vizită de lucru de patru zile în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia va avea întâlniri cu vicepreşedintele SUA, Joseph Biden, şi alţi oficiali americani, precum şi cu reprezentanţi ai mediului de afaceri şi membri ai comunităţii româneşti din zona Washington.
Economica.net - D, 22 mai 2016, 06:22
Premierul Cioloş efectuează o vizită de lucru în SUA în perioada 22 - 25 mai

„Această vizită am gândit-o în ideea de a construi pe relaţia solidă dezvoltată în ultimii ani între România şi Statele Unite. Pornind de la parteneriatul strategic pe care îl avem cu SUA şi această experienţă pozitivă pe domeniul securităţii şi apărării, pe această încredere reciprocă între România şi Statele Unite care s-a construit în aceşti ani, să progresăm şi cu o componentă economică mai consistentă. (…) Principalul obiectiv al acestei vizite este unul legat de cooperarea în domeniul economic, dar sigur şi alte domenii pe care putem continua să dezvoltăm acest parteneriat strategic”, afirma joi Cioloş.

Potrivit premierului, în cadrul întâlnirilor pe care le va avea cu oficialii americani – vicepreşedintele Joe Biden, secretarul pentru Comerţ, Penny Pritzker, secretarul pentru Energie, Ernest Moniz, secretarul pentru Agricultură, Tom Vilsack, dar şi cu oameni de afaceri americani – va prezenta potenţialul de dezvoltare economică a României şi va încuraja investitorii americani să vină pe piaţa românească.

Prim-ministrul a anunţat că va merge şi la Detroit, la sediul companiei Ford, pentru a încuraja continuarea investiţiilor în ţara noastră.

„O să am şi o vizită la Detroit, la compania Ford, pentru a-i încuraja să continue investiţiile în România. Noi, în ultimele luni, am deblocat anumite probleme care împiedicau decizia Ford de a continua investiţia la Craiova. Această decizie a fost luată, însă cred că şi în jurul acestui proiect de investiţii de la Craiova se mai pot dezvolta şi alte investiţii cu furnizori, atât furnizori pentru Ford, veniţi din Statele Unite, cât şi parteneriate cu companii româneşti”, a susţinut Cioloş.

Din delegaţia oficială condusă de premier vor face parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, ministrul Energiei, Victor Grigorescu, şeful Cancelariei Prim-ministrului, Dragoş Tudorache, şi secretarul de stat Manuel Costescu de la Departamentul pentru Investiţii Străine şi Parteneriat Public-Privat.

Te-ar mai putea interesa și
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – AFP
Casa Albă dezminte că Trump ar fi dat ordinul de limitare a rețelei militare de satelit Starshield în Ucraina – ...
Un oficial american de rang înalt a declarat vineri pentru AFP că preşedintele Donald Trump "nu a dat niciodată" ordinul de a se limita sistemul reţelei militare Starshield în Ucraina,......
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului Niculescu
Comitetul Politic al USR a decis în unanimitate ca parlamentarii partidului să voteze împotriva învestirii Guvernului ...
Comitetul Politic al Uuniunii Salvați România a decis vineri, în unanimitate, ca parlamentarii partidului să voteze împotriva ...
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania chinezească
Drone Flight încheie un parteneriat Autel Robotics și devine dealer autorizat în România a dronelor fabricate de compania ...
Drone Flight România a anunțat astăzi că a devenit partener oficial și dealer autorizat Autel Robotics în România. ...
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen laudă acordul la care au ajuns Franța și Germania cu privire la o relaxare a normelor privind emisiile autovehiculelor
Volkswagen, cel mai mare producător auto european, a salutat acordul de vineri dintre Germania şi Franţa referitor la ...