Premierul finlandez: Doctrina lui Putin stârneşte frică în toate ţările unde există minorităţi ruse

'Doctrina lui Putin, care constă în 'apărarea' conaţionalilor săi din afara Rusiei, stârneşte frică în toate ţările în care există minorităţi ruse', a declarat, într-un interviu pentru Le Monde, premierul finlandez Alexander Stubb, aflat în vizită oficială în Franţa. După cum a precizat Stubb, în Finlanda minoritatea rusă numără 66.000 de oameni, 'bine integraţi în societate'. 
Economica.net - vin, 03 oct. 2014, 13:21
Premierul finlandez: Doctrina lui Putin stârneşte frică în toate ţările unde există minorităţi ruse

Potrivit lui Stubb, Uniunea Europeană (UE) a acţionat pentru prima dată la unison atunci când a impus sancţiuni la adresa Rusiei. ‘Ruşii au înţeles că nu glumim. Decizia preşedintelui francez Francois Hollande de a suspenda contractul pentru livrarea de nave de război Mistral a fost una îndrăzneaţă şi importantă’, a declarat premierul finlandez.

Chiar dacă ‘mai este încă nevoie de timp pentru ca sancţiunile să devină eficiente, Rusia resimte deja consecinţe lor: investiţiile au început să părăsească ţara, rubla s-a ieftinit puternic, companiile şi oligarhii au început să aibă probleme, iar consumatorii nu sunt mulţumiţi’, constată Stubb.

Potrivit premierului finlandez, ‘Rusia nu este o ţară obişnuită, ea nu funcţionează conform legilor ştiute de alţii, însă lui Vladimir Putin îi va fi greu să-i explice poporului său de ce într-o perioadă în care situaţia economică se deteriorează, societatea rămâne închisă’.

Totodată, şi Occidentul trebuie să accepte unele realităţi. ‘Este dificil să ne împăcăm cu anexarea Crimeii, însă aceasta este realitatea. Acordul firav privind încetarea focului în estul Ucrainei este un succes al lui Vladimir Putin. Rusia a acţionat ignorând toate legile internaţionale, iar rezultatul este acela că în Europa au apărut alte două conflicte îngheţate – Crimeea şi Donbas – la cele patru deja existente: Transnistria, Abhazia, Osetia de Sud, Nagorno-Karabah’, a subliniat Stubb.

În ceea ce priveşte Crimeea, a trebuit să se renunţe la ea. ‘Păi ce era de făcut? O soluţie militară nu există. Sancţiunile sunt singura noastră armă’, a spus premierul finlandez în interviul pentru Le Monde.

Stubb personal susţine aderarea Finlandei la NATO, însă doar 25% dintre finlandezi doresc acest lucru. ‘Suntem o ţară democratică, iar actualul guvern nu va face niciun pas în această direcţie’, a dat asigurări premierul finlandez.

Te-ar mai putea interesa și
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Wizz Air lansează trei noi rute din Suceava
Compania aeriană Wizz Air lansaează trei noi rute de pe aeroportul din Suceava în programul de iarnă. ...
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte de termen
VIDEO Veste bună pentru șoferi: secțiunea de autostradă cu primul tunel din România care s-au putea deschide înainte ...
Lucrările la cei aproape 10 km ai secțiunii Tigveni-Curtea de Argeș, parte din autostrada Sibiu-Pitești ar putea fi finalizați ...
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections anunță creșterea profitului net cu 97% în S1 și proiecte digitale de importanță națională
Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează ...
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă masiv
Moment rar, dar bun: soarele și vântul produc acum energie electrică mai mult decât consumul național. România exportă ...
Poză la minut a Sistemului Energetic Național: producția de energie electrică a centralelor eoliene și fotovoltaice ...